Merkel speră încă într-o ieşire 'ordonată' a Marii Britanii din UE, dar acordul nu va fi modificat

Merkel speră încă într-o ieşire 'ordonată' a Marii Britanii din UE, dar acordul nu va fi modificat

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că speră în continuare în găsirea unui teren de înţelegere care să permită o ieşire 'ordonată' a Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar a prevenit că acordul convenit între Londra şi UE nu va fi modificat, transmit AFP şi dpa.

'Am încă speranţa că vom avea o ieşire ordonată' a Marii Britanii din UE, iar guvernul de la Berlin lucrează 'intens' pentru a se ajunge la acest rezultat, a declarat cancelarul german în Bundestag.

În acelaşi timp, 'nu avem intenţia să schimbăm din nou acordul referitor la Brexit - aceasta este poziţia generală a celor 27 de state membre'', a continuat ea.

'În sensul acesta, nu trebuie aşteptat să ieşim cu niciun fel de modificări' de la summitul de joi de la Bruxelles, a subliniat cancelarul Merkel.

În acest context, Berlinul a început ca, în paralel, să adopte o serie de măsuri legislative pentru a pregăti o eventuală ieşire a Marii Britanii din UE fără un acord, ceea ce ar crea un vid juridic.

Aceste măsuri vizează în special acordarea unei 'securităţi juridice' în mai multe domenii, mai ales în materie fiscală, cetăţenilor britanici rezidenţi de mai multă vreme în Germania şi germanilor instalaţi în Regatul Unit.

Guvernul de la Berlin a adoptat miercuri unele măsuri menite să amortizeze şocul Brexit-ului pentru sectorul său financiar, în special o flexibilizare a dreptului muncii pentru atragerea băncilor din City-ul londonez tentate de o delocalizare la Frankfurt.

În deschiderea summitului de joi, premierul britanic Theresa May urmează să-i informeze pe liderii Uniunii Europene cu privire la ultimele evoluţii legate de Brexit.

Potrivit preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, liderii celorlalte 27 de state vor emite ulterior o declaraţie comună.

Oficialii europeni au subliniat că blocul nu va renegocia acordul care detaliază condiţiile ieşirii Marii Britanii din UE.

Cu toate acestea, există disponibilitate de a o ajuta pe Theresa May să câştige în faţa celor care se opun acordului în Marea Britanie, unde premierul se va confrunta miercuri seară cu un vot de neîncredere din partea deputaţilor conservatori eurosceptici.AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum au ajutat serviciile de informații americane Ucraina să țintească călcâiul lui Ahile al infrastructurii energetice rusești

2 Spectacolul celor 52 de amânări într-un singur proces de corupție al lui Sebastian Ghiță. La următorul termen, faptele vor fi prescrise. „Exilul” incu…

3 Trump a redistribuit un editorial necruțător al New York Post despre minciunile lui Putin

4 Cadou de 200.000 de euro la majoratul fiicei unui afacerist din Sibiu, într-un eveniment plin de fast

5 BREAKING Peste 40 de persoane au murit, iar circa 100 au fost rănite în urma unei explozii într-un bar din Elveția / Un consul român se deplasează la …