Metoda șocantă prin care se epilau femeile, în trecut. Le putea fi fatală, la fel ca trucul periculos pentru slăbit

Metoda șocantă prin care se epilau femeile, în trecut. Le putea fi fatală, la fel ca trucul periculos pentru slăbit

În căutarea frumuseții și a aspectului perfect, femeile au folosit în trecut diverse tratamente care ar putea părea mai degrabă terifiante astăzi, potrivit Click!. Deși intenția a fost întotdeauna aceeași, să arate cât mai bine posibil, consecințele unor astfel de practici au fost deseori periculoase și chiar mortale.

Femeile au fost întotdeauna preocupate de aspectul picioarelor. FOTO arhivă

Ranker afăcut o listă cu cele mai periculoase metode prin femeile încercau să aibă grijă de ele. Sună ironic, având în vedere că metodele folosite le puteau costa viața, de cele mai multe ori.

Arsenic pentru a scăpa de părul de pe corp

De pildă, părul de pe corp este de multă vreme o problemă care le dă bătăi de cap femeilor. Încă din secolul al XVI-lea, acestea își făceau griji cu privire la faptul că pilozitatea le făcea să pară dizgrațioase, așa că au început să apeleze la metode de îndepărtare pe care știința mordernă le-ar respinge instant.

De exemplu, se foloseau de arsenic. Mai exact, frecau un amestec de arsenic pe piele până îndepărtau părul: „Când pielea se simte fierbinte, spălați repede cu apă, pentru a nu se lua carnea…”, era recomandarea vremii.

Tenia se folosea la slăbit

La începutul anilor 1900, un nou tratament pentru pierderea în greutate pretindea că elimină grăsimea „fără dietă, fără băi și fără exerciții fizice".

Aspirantele la o siluetă de invidiat ingerau tenii.

Paraziții erau dezinfectați și ambalați în borcane pentru a fi apoi consumați. Multe femei nu aveau nicio reținere în a ingera un parazit mortal, dacă asta însemna să scape de câteva kilograme în plus. Din păcate, în unele zone ale lumii, această practică există și astăzi.

Citește în Click! ce metodă periculoasă era folosită pentru tratarea acneei!

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

5 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?