Mexic: Cartelurile drogurilor încearcă să influenţeze alegerile (ministru)

Mexic: Cartelurile drogurilor încearcă să influenţeze alegerile (ministru)

Cartelurile drogurilor încearcă să influenţeze alegerile prevăzute să aibă loc în iulie 2018 în Mexic, a afirmat vineri ministrul mexican de interne, Alfonso Navarrete, citat de AFP.

''Există semnale de alertă, tentative în mai multe regiuni ale ţării'', a declarat ministrul, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor referitoare la presiunile exercitate asupra unor candidaţi din partea crimei organizate.

Ministrul a menţionat îndeosebi localitatea Chilapa, din statul Guerrero (sud), una dintre cele mai violente zone din ţară, ''unde au existat tentative de a-i obliga pe unii candidaţi să jure supunere faţă de o grupare criminală''. ''Nu vom permite aceasta'', a dat asigurări ministrul.

În iulie a.c., mexicanii sunt chemaţi la urne pentru alegerea noului preşedinte al ţării, a deputaţilor şi a reprezentanţilor locali.

Doi principali candidaţi la alegerile prezidenţiale, Jose Antonio Meade, de la Partidul revoluţionar instituţional (PRI, de dreapta), şi Ricardo Anaya, candidatul unei alianţe între Partidul acţiunii naţionale (PAN, conservator) şi două partide de stânga, şi-au exprimat preocuparea în legătură cu o posibilă infiltrare a cartelurilor drogurilor în campanie.

Veteranul stângii şi actual favorit în sondaje, Andres Manuel Lopez Obrador, a dat asigurări că nu vede nici un indiciu privind vreo ingerinţă a crimei organizate. El a declanşat o puternică polemică în urmă cu câteva luni când a spus că nu exclude posibilitatea de a propune o amnistie a criminalilor pentru a determina o diminuare a violenţelor legate de narcotrafic.

Potrivit asociaţiei primarilor, peste 100 de primari, sau foşti primari, au fost asasinaţi de către grupări criminale din 2006.

Secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane (OSA), Luis Almagro, a avertizat că violenţa politică a atins niveluri ''absolut inacceptabile'' în Mexic.AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Au fost pe mână! / Grindeanu, șeful de facto al PSD, declarații halucinante din culisele respingerii de către CCR a reformei pensiilor magistra…

2 „Mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Eu mă simt mai liber in Rusia decât în Occident”

3 Români care nu au probleme financiare... / O doctoriță de la Spitalul Județean de Urgență Bacău deține, împreună cu soțul, apartamente de 15 milioane de…

4 Anna Chapman, spioana care și-a folosit farmecele în favoarea Rusiei, a primit de la Putin o nouă misiune și un nou pseudonim

5 Pensiile speciale, imposibil de răpus? Expert în drept constituțional: „Nu poți decât să le crești, nicidecum să le scazi”. Ce e de făcut