Ministrul Finanţelor: Consumul continuă să crească, am revenit după perioada grea din martie şi aprilie

Consumul a continuat să crească în luna octombrie, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică, iar economia îşi revine după perioada grea din martie şi aprilie, consideră ministrul Finanţelor Florin Cîţu.

"INS a publicat în această dimineaţă (joi, n.r.) cifrele pentru consum în octombrie. Ceea ce estimam pentru economie s-a întâmplat. Consumul continuă să crească, am depăşit nivelul anului trecut, am revenit după perioada grea din martie şi aprilie", a declarat şeful de la Finanţe la Radio Guerrilla.

Pe de altă parte, Cîţu a anunţat că, potrivit execuţiei bugetare pe luna noiembrie, veniturile fiscale au fost mai mari decât în perioada similară a anului trecut.

"Avem execuţia la noiembrie, lună care continuă cu veşti bune. Veniturile fiscale sunt mai mari decât anul trecut în noiembrie. Înseamnă că economia îşi revine şi vreau să mulţumesc antreprenorilor, românilor, pentru că într-un an dificil am reuşit împreună să facem lucrurile să funcţioneze", a subliniat ministrul citat.

Conform INS, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna octombrie 2020, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 1,3%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,8%) şi la vânzările de produse nealimentare (+3,3%).

Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 6,5%.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2020, comparativ cu luna precedentă a crescut pe ansamblu cu 1,8% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+2,7%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,8%). AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India