MLPDA: Peste 222 milioane de lei prin POR 2014-2020 pentru UAT-uri, instituţii publice şi IMM-uri

Ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ştefan, a semnat, vineri, 17 contracte de finanţare din bani europeni, în valoare totală de peste 222,4 milioane de lei, pentru proiecte care vor fi implementate de unităţi administrativ-teritoriale, instituţii publice şi întreprinderi mici şi mijlocii.

Potrivit unui comunicat de presă al MLPDA transmis AGERPRES, proiectele sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de minister.

Printre contractele semnate se numără unele care vizează:

* înnoirea parcului de material rulant al operatorului de transport din municipiul Reşiţa, inclusiv implementarea sistemului automat de taxare, a sistemului de management al flotei şi crearea sistemului de informare dinamică a călătorilor în staţii şi în vehicule (91.694.356,72 lei);

* îmbunătăţirea condiţiilor infrastructurale pentru comunitatea din zona Blocurilor 100 din municipiul Alexandria (4.321.746,92 lei);

* creşterea eficienţei energetice a iluminatului public în oraşul Cernavodă (4.557.428,52 lei);

* extinderea şi echiparea infrastructurii educaţionale la Universitatea "VALAHIA" din Târgovişte (29.779.064,20 lei);

* modernizarea, extinderea şi optimizarea consumului de energie electrică la sistemul de iluminat din oraşul Filiaşi (6.800.263.61 lei);

* regenerarea urbană în zona marginalizată a municipiului Piteşti - zona bloc G1 cartier Războieni şi zona bloc Coremi, bulevardul Petrochimiştilor (7.666.702,62 lei);

* construirea a trei blocuri cu locuinţe sociale în oraşul Pucioasa şi modernizarea spaţiilor publice urbane din zonă (20.252.517,32 lei).

"Este esenţial să motivăm atât administraţiile locale, cât şi antreprenorii să acceseze bani europeni pentru proiecte de investiţii pentru a putea reveni la normalitate, dar şi pentru a se menţine pe piaţă după perioada crizei economice cu care ne confruntăm din cauza pandemiei din această perioadă", a afirmat ministrul, citat în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

3 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

4 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

5 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă