Moscova anunță moartea a 160 de combatanți ruși în rândul Statului Islamic în Siria

O sută șaizeci de cetățeni ruși ce luptă pentru gruparea teroristă Statul Islamic în Siria au fost uciși, a anunțat joi un viceministru rus de externe, pe fondul accelerării acțiunii militare internaționale în țara sfâșiată de război, relatează agenția DPA.

"În prezent, sunt peste 25.000 de militanți teroriști străini ce luptă sub steagul Statului Islamic, inclusiv din țări arabe, Europa, Rusia și Comunitatea Statelor Independente (CSI — un bloc de republici post-sovietice)", a declarat Oleg Sîromolotov, citat de agenția oficială de presă TASS.

El a adăugat că 2.719 cetățeni ruși au plecat să lupte pentru miliția islamistă în Siria. "O sută șaizeci dintre ei au fost uciși, 73 dintre ei s-au întors și s-au confruntat cu justiția și alți 36 au fost arestați".

Rusia, un aliat al președintelui sirian Bashar al-Assad, a lansat lovituri aeriene în Siria în septembrie, declarând că ele îi vizează pe "teroriștii" de acolo, amintește DPA.

Moscova a promis intensificarea campaniei după ce Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru prăbușirea unui avion rusesc de pasageri în Egipt luna trecută.

Rusia și o coaliție condusă de Statele Unite, inclusiv Franța, și-au amplificat separat loviturile aeriene în ultimele zile în Siria, în special în zonele bogate în petrol controlate de Statul Islamic. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este românca Corina Tarniță, profesoara de la Princeton menționată în documentele Epstein

2 Căsătorită, fosta tenismenă de elită și-a făcut publică relația amoroasă cu soțul celei mai bune prietene. „Totul a ieșit la iveală. Așa ceva nu se fa…

3 „Să nu ne mire ce va urma”. Un analist explică criza profundă de încredere în instituțiile politice. Parlamentul, la cote minime

4 „România nu e ce ne-am așteptat” / Familia care a renunțat la Germania și vrea să locuiască în Grecia. Ce sfaturi a primit

5 „Cred că intrăm într-un rit de trecere turbulent și inevitabil, care ne va testa ca specie” / Eseu care dă fiori al unui dezvoltator de AI