Moto GP: Italianul Valentino Rossi a câștigat Marele Premiu al Qatarului

Moto GP: Italianul Valentino Rossi a câștigat Marele Premiu al Qatarului

Pilotul italian Valentino Rossi (Yamaha) a câștigat Marele Premiu al Qatarului la clasa Moto GP, desfășurat duminică pe circuitul de la Losail, în cadrul primei etape a Campionatului Mondial de motociclism viteză ediția 2015.

"Il Dottore" Rossi, în vârstă de 36 ani, a semnat cu această ocazie al 109-lea succes din strălucitoarea sa carieră, pe parcursul căreia obținut 9 titluri de campion mondial, 7 dintre ele la clasa-regină Moto GP, în care înregistrat duminică a 83-a victorie de etapă.

"Știu că spun asta deseori, însă este adevărat că această victorie este una dintre cele mai frumoase din cariera mea", a declarat la final Valentino Rossi, aflat la cel de-al 20-lea său sezon în Motomondialul de viteză.

Italianul, învingător pentru a patra oară în cursa din Qatar, a fost înregistrat la capătul celor 22 de tururi de circuit (118,36 km) cu timpul de 42min.32sec.717/1000, reușind să-l devanseze cu 0,174 sec. pe compatriotul său Andrea Devizioso (Ducati), care a luat startul în cursă din pole position. Podiumul din Qatar a fost unul complet italian, poziția a treia fiind ocupată de Andrea Iannone (Ducati), sosit la 2,250 sec după învingător. Campionul mondial en titre, spaniolul Marc Marquez (Honda), a ocupat poziția a cincea, la peste 7 secunde de Rossi.

La clasa Moto 2, victoria a revenit germanului Jonas Folger (Kalex), în timp ce cursa de la Moto 3 a fost dominată de francezul Alex Masbou (Honda).

Clasament Moto GP:
1. Valentino Rossi (Italia/Yamaha YZR M 1) 42:35,717
2. Andrea Dovizioso (Italia/Ducati Desmosedici GP15) la 0,174
3. Andrea Iannone (Italia/Ducati Desmosedici GP15) la 2,250
4. Jorge Lorenzo (Spania/Yamaha YZR M 1) la 2,707
5. Marc Marquez (Spania/Repsol Honda RC 213 V) la 7,036

Clasament Moto 2:
1. Jonas Folger (Germania/Kalex) 40:18,532
2. Xavier Simeon (Belgia/Kalex) la 5,051
3. Thomas Lüthi (Elveția/Kalex) la 12,123
4. Alex Rins (Spania/Kalex) la 12,202
5. Franco Morbidelli (Italia/Kalex) la 14,385

Clasament Moto 3:
1. Alex Masbou (Franța/Honda) 38:25,424
2. Enea Bastianini (Italia/Honda) la 0,027
3. Danny Kent (Marea Britanie/Honda) la 0,142
4. Efren Vazquez (Spania/Honda) la 0,288
5. John McPhee (Marea Britanie/Honda) la 0,693

A doua etapă a Campionatului Mondial de motociclism viteză va avea loc pe 12 aprilie, la Austin (Statele Unite). AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Așa o fi?