MS: Amenzi la Centrul de vaccinare nr. 5 de la Romexpo, după imunizarea unei persoane cu alt vaccin la rapel

MS: Amenzi la Centrul de vaccinare nr. 5 de la Romexpo, după imunizarea unei persoane cu alt vaccin la rapel

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti au aplicat trei amenzi în urma controlului efectuat la Centrul de vaccinare nr. 5 de la Romexpo, unde o persoană a sesizat că i-a fost administrat, la rapel, vaccinul Moderna în loc de Pfizer.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, transmis joi AGERPRES, în urma verificărilor efectuate, inspectorii DSP Bucureşti au constatat că, la nivelul centrului de vaccinare, nu sunt întocmite proceduri/ protocoale de lucru, iar personalul medical şi auxiliar nu este instruit privind modul de lucru pentru fiecare etapă (triaj epidemiologic, înregistrarea pacientului cu scanarea cărţii de identitate, îndrumare către cabinet, vaccinare, supraveghere post-vaccinare şi eliberarea adeverinţei).

Conform MS, a fost aplicată o sancţiune contravenţională, în valoare de 20.000 de lei, pentru Centrul de vaccinare aparţinând de Complexul Multifuncţional Caraiman pentru neîntocmirea procedurilor/ protocoalelor şi neinstruirea personalului în ceea ce priveşte modul de lucru şi administrarea vaccinurilor Pfizer şi Moderna.

O altă sancţiune contravenţională, în valoare de 2.000 de lei, a primit medicul coordonator pentru nerespectarea protocoalelor/ procedurilor de lucru şi neinstruirea personalului.

De asemenea, o sancţiune contravenţională în valoare de 2.000 de lei i-a fost aplicată asistentului medical pentru nerespectarea protocoalelor/ procedurilor de lucru.

O echipă de inspectori de la DSP Bucureşti a efectuat, miercuri, un control la Centrul de vaccinare nr. 5 din cadrul Complexului expoziţional Romexpo, după ce o persoană a sesizat că i-a fost administrat vaccinul Moderna în loc de vaccinul Pfizer pentru cea de a doua doză. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING General american / „Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei într-un interval de timp de care nu s-a m…

2 Cine e Mihaela Rădulescu? / Speculațiile presei din Italia

3 VIDEO Schemă mai tâmpă de furt nu există / Cele 30 de mașini de la cancelaria premierului au avut consum mediu de 20 litri / 100 km

4 BREAKING Președintele României, declarații dure despre serviciile secrete într-o publicație germană

5 Uite un articol care chiar merită citit despre „Baronii Hranei”