NASA declară oficial ''decesul'' robotului Opportunity care a cercetat suprafaţa planetei Marte

NASA declară oficial ''decesul'' robotului Opportunity care a cercetat suprafaţa planetei Marte

NASA a informat miercuri că a pierdut robotul Opportunity, care a investigat suprafaţa planetei Marte timp de 15 ani, printre descoperirile sale cele mai remarcabile fiind indiciile privind existenţa apei pe Planeta Roşie, relatează EFE.

Potrivit cercetătorilor de la Agenţia Spaţială Americană, aparatul nu a supravieţuit uriaşei furtuni de nisip din vara trecută când s-a pierdut complet legătura cu robotul.

Se încheie astfel o misiune a cărei durată a fost complet neaşteptată, deoarece robotul a fost creat iniţial pentru a rezista pe suprafaţa planetei Marte timp de trei luni, cum a reamintit administratorul NASA, Jim Bridenstine, care ocupă acest post din aprilie 2018, fiind numit de preşedintele SUA, Donald Trump.

"Obiectivul era de a ne deplasa de-a lungul mai multor kilometri pe Marte şi de a supravieţui 90 de zile. Însă am rămas aici timp de peste 14 ani", a subliniat Bridenstine.

Opportunity a oferit cercetătorilor o privire îndeaproape asupra planetei Marte, cum nu mai fusese văzută până atunci: roci dispuse în straturi care au rezistat eroziunii apei care se presupune că a existat din abundenţă pe această planetă cu milioane de ani în urmă, o condiţie indispensabilă pentru a face posibilă viaţa.

Datorită acestui aparat şi fratelui său geamăn Spirit, care ''s-a stins'' în 2010, NASA a dispus de o prezenţă robotică continuă pe Marte timp de aproape 15 ani.

Însă miercuri seară, centrul de control al NASA a lansat un ultim semnal spre Opportunity şi având în vedere că nu a primit niciun răspuns a considerat acest ultim semnal o declaraţie oficială de "deces" al robotului şi a declarat drept încheiată misiunea spaţială a acestuia.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

2 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

3 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

4 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

5 Foarte interesante amănunte...