NOUĂ MORȚI în urma unui ATAC ARMAT în Cehia

Nouă persoane și-au perdut viața în urma unui atac armat ce a avut loc într-un restaurant din localitatea Uhersky Brod, din estul Cehiei. Atacatorul a ucis opt persoane înainte să se sinucidă. Motivele atacului nu sunt cunoscute momentan, dar anchetatorii au transmis informația că au fost trase 25 de gloanțe și că în restaurant erau 20 de persoane.

Pavel Benedikt Stransky, purtător de cuvânt al poliţiei, a indicat că bărbatul înarmat care a deschis focul în jurul orei locale 13 (12:00 GMT), a fost neutralizat. Ministrul de interne ceh Milan Chovanec a declarat că în atac au murit opt persoane şi autorul, un bărbat în vârstă de 60 de ani.

Localitatea Uhersky Brod, cu o populație de circa 17.000 de locuitori, se află la circa 250 de kilometri sud-est de capitala Praga.

Circa 20 de clienți se aflau în restaurant în momentul incidentului. Atacatorul ar fi tras circa 25 de gloanțe, potrivit unor prime informații oferite de anchetatori.

BBC citează relatări din presa locală potrivit cărora atacatorul ar fi un bărbat de 60 de ani care s-ar fi sinucis înainte ca poliția să ajungă la locul incidentului.

Nu există deocamdată indicii care să facă din atacul armat de la Uhersky Brod un act terorist, mai scrie presa cehă.


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Așa o fi?

3 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

4 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

5 DOCUMENTE Filiera vaccinurilor anti-COVID