Noua țintă a Iranului: conducta din Caucaz vitală pentru Europa și Israel
După opt luni de eforturi ale Statelor Unite pentru a menține deschisă Strâmtoarea Ormuz, regimul de la Teheran își îndreaptă atenția către un nou punct strategic vulnerabil. Coridorul energetic din Caucaz, care aprovizionează cu petrol și gaze atât Israelul, cât și Europa, a intrat în vizorul Iranului, iar Washingtonul trebuie să ia măsuri urgente pentru a securiza această rută înainte de izbucnirea unor noi confruntări, avertizează Joseph Epstein, directorul Centrului de Cercetare Turan, într-o analiză publicată de Newsweek .
Apropiații Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) și comentatorii regimului iranian au început să numească ruta energetică ce leagă Baku de coasta mediteraneană a Turciei, traversând Georgia, drept o „Strâmtoare Ormuz 2.0”. Potrivit lui Joseph Epstein, Statele Unite au posibilitatea de a bloca această nouă pârghie de șantaj a Teheranului cu costuri relativ mici, însă intervenția trebuie să aibă loc preventiv, întrucât lecția din Ormuz a demonstrat consecințele lăsării unui punct strategic fără apărare.
Acțiunile ostile ale Iranului au depășit deja stadiul de simple declarații. La începutul lunii martie, un consilier al unui comandant din cadrul IRGC a lansat amenințări la adresa „conductelor petroliere inamice”, afirmație pe care oficialii din regiune au înțeles-o ca fiind o țintire directă a conductei Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC). Ulterior, pe 5 martie, terminalul de pasageri al aeroportului Nakhchivan din Azerbaidjan a fost lovit de drone iraniene. La doar câteva zile distanță, serviciile azere de securitate au anunțat dejucarea unui complot asociat cu IRGC, care viza chiar conducta de petrol, precum și obiective evreiești și israeliene din Baku. În paralel, agenția de presă Tasnim, afiliată Gărzilor Revoluționare, alături de analiști apropiați puterii de la Teheran, prezintă constant coridorul caucazian drept un atu pe care Iranul nu l-a folosit încă. Întrucât în presa iraniană astfel de amenințări la adresa infrastructurii unui stat vecin nu apar fără aprobarea autorităților de securitate, această retorică reprezintă un semnal clar de alarmă.
La prima vedere, paralela dintre ruta caucaziană și Strâmtoarea Ormuz poate părea disproporționată. Înainte de izbucnirea războiului, prin Ormuz tranzitau zilnic circa 20 de milioane de barili de petrol, în timp ce capacitatea conductei BTC reprezintă doar o douăzecime din acest volum. Cu toate acestea, valoarea strategică a coridorului pentru Iran nu stă în cantitate, ci în caracterul său rar. În condițiile în care exporturile din zona Golfului sunt restricționate, conducta BTC rămâne una dintre puținele rute de transport al țițeiului care evită complet atât teritoriul Rusiei, cât și apele controlate de Iran.
Importanța acestei infrastructuri pentru Occident și aliații săi este majoră. Prin intermediul conductei din Azerbaidjan, Israelul își asigură 46,4% din necesarul de petrol, în timp ce Italia achiziționează mai mult de jumătate din totalul exporturilor de țiței azer. Mai mult, paralel cu acest oleoduct funcționează o conductă de gaze naturale care alimentează sudul Europei — o regiune obligată prin lege să elimine complet importurile de gaze rusești până la finalul anului 2027 și care nu se poate baza pe gazul natural lichefiat (LNG) din Golf pentru a acoperi deficitul.
Totodată, coridorul a devenit o rută vitală de salvare pentru Kazahstan. Deoarece terminalul rusesc prin care trec aproximativ 80% din exporturile kazahe de petrol este ținta unor atacuri continue cu drone ucrainene, autoritățile de la Astana au decis să redirecționeze țițeiul peste Marea Caspică, către conducta BTC, având ca obiectiv transferul a 7 milioane de tone anual pe această cale. Siguranța acestui traseu are însă un preț pe care cumpărătorii îl achită: la finalul lunii septembrie, petrolul Azeri Light se vindea cu circa 14 dolari pe baril mai scump decât țițeiul kazah expediat prin Rusia. Tocmai această primă de siguranță este elementul pe care Teheranul încearcă să îl țină ostatic. Pentru a destabiliza o piață petrolieră deja afectată de deficit, Iranul nu are nevoie de un atac care să reducă masiv oferta, ci doar să le demonstreze comercianților că nicio rută de export din regiune nu mai prezintă garanții de securitate.
Dincolo de costurile la încălzire în Europa și prețul carburanților în Israel, miza geopolitică pentru Washington este imensă. În aceeași vecinătate este planificat proiectul de referință al administrației americane în regiune — „Ruta Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională” — menit să conecteze Azerbaidjanul de Turcia prin sudul Armeniei. Dacă regimul iranian reușește să șantajeze coridorul energetic fără a suporta consecințe, statele din Asia Centrală vor deduce că rutele dezvoltate sub egida SUA nu pot fi apărate, moment în care Beijingul și Moscova vor profita imediat pentru a pune pe masă propriile alternative.
Pentru a crește costurile unei eventuale agresiuni iraniene, analiza arată că administrația de la Washington poate acționa pe trei direcții principale:
O primă măsură vizează sprijinirea directă a Azerbaidjanului pentru protejarea infrastructurii vizate de Teheran. Acest lucru presupune instalarea de radare de avertizare timpurie la granița de sud, desfășurarea de sisteme antiaeriene cu rază scurtă și echipamente anti-dronă în zona stațiilor de pompare și a terminalului Sangachal de lângă Baku, precum și furnizarea de nave de patrulare care să apere petrolierele ce aduc țiței din Kazahstan peste Marea Caspică. Un pas în această direcție a fost făcut deja în luna februarie, când vicepreședintele JD Vance a promis trimiterea unor nave americane pentru a susține securitatea maritimă azeră.
A doua direcție presupune crearea unor rute alternative, astfel încât un singur atac să nu poată bloca întregul coridor. Statele Unite și Uniunea Europeană ar trebui să susțină Azerbaidjanul și Kazahstanul în extinderea flotelor de petroliere și a capacităților portuare de la Marea Caspică. De asemenea, este necesară finanțarea europeană pentru extinderea Coridorului Sudic de Gaze — un proiect pe care Bruxelles-ul îl susține de ani de zile —, dar și sprijin pentru reabilitarea conductei Baku-Supsa, aflată în prezent în declin, care ar putea servi drept punct de ieșire de rezervă pe litoralul georgian al Mării Negre.
În cele din urmă, este nevoie de o politică de descurajare fermă și explicită. Punctul terminus al conductei, Ceyhan, se află pe teritoriul Turciei, stat membru NATO, iar sistemele de apărare aeriană ale Alianței au interceptat deja, în cursul acestui an, patru rachete balistice lansate de Iran deasupra teritoriului turc. În acest context, Washingtonul și Ankara trebuie să transmită un mesaj categoric, înainte de izbucnirea unor noi ostilități, precizând că orice lovitură asupra coridorului energetic caspic va fi considerată un atac direct la adresa securității energetice a Occidentului.
Explorează subiectele:
