Numărul contractelor de muncă suspendate de la începutul stării de urgenţă a scăzut joi pentru a doua zi consecutiv

Numărul contractelor de muncă suspendate de la începutul stării de urgenţă a scăzut joi pentru a doua zi consecutiv

Numărul contractelor individuale de muncă suspendate de la declararea stării de urgenţă (16 martie) a înregistrat joi a doua zi consecutivă de scădere, conform cifrelor de la Inspecţia Muncii transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

Astfel, un număr de 901.623 de contracte de muncă erau suspendate joi, în scădere cu aproape 70.000 de la numărul de 970.005 de contracte de muncă anunţate miercuri de Inspecţia Muncii ca fiind suspendate.

Din cele 901.623 de contracte de muncă suspendate anunţate joi, un număr de 263.929 erau din Industria prelucrătoare, 170.426 erau din Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul/repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 101.968 erau din Hoteluri şi restaurante.

Pe perioada stării de urgenţă, Guvernul a anunţat că acoperă şomajul tehnic pentru angajaţii cu contracte de muncă suspendate.

Spre deosebire de evoluţia contractelor de muncă suspendate, numărul contractelor de muncă încetate şi-a păstrat joi tendinţa constantă de creştere, înregistrând 233.798 de unităţi. Dintre acestea, 44.280 erau din Comerţul cu ridicata şi amănuntul/repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 40.640 din Industria prelucrătoare, iar 31.667 din Construcţii.

Angajaţii cu contracte de muncă încetate nu pot beneficia de şomaj tehnic acoperit de Guvern. AGERPRES


populare
astăzi

1 CTP critică atitudinea lui Drulă după alegerile din Capitală: schimbare de ton care „dezgustă”

2 Corina Caragea, luată prin surprindere în vacanța din Doha: „Te măriți cu mine? Du-te dracu!”

3 Avertismentul unui politolog / „În Federatia Rusă se înmulțesc semnele unei mobilizări generale mascate”

4 Reuters, despre alegerile din București: „Va exista o schimbare în echilibrul de putere”

5 Postarea lui Tusk care a aprins X-ul: mesaj direct către Washington, devenit viral în mai puțin de o zi