Numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în urcare cu 33,4% în primele 7 luni

Numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în urcare cu 33,4% în primele 7 luni

Un număr de 29.342 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate în primele şapte luni ale anului, în creştere cu 33,4% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, potrivit datelor remise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit INS, la nivelul lunii iulie 2021, s-au eliberat 4.891 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 0,2% faţă de iunie 2021 şi în creştere cu 18,9%, faţă de iulie 2020.

În iulie 2021 s-au eliberat autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale cu o suprafaţă utilă totală de 1.137.344 mp (+4,4%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 69,6% sunt pentru zona rurală.

În luna iulie 2021, se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-10 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă. În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-111 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-28), Sud-Est (-10) şi Sud-Muntenia (-8). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+63 autorizaţii), Vest (+40), Nord-Vest (+35) şi Nord-Est (+9).

De asemenea, în luna iulie 2021 se remarcă o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+11,1%). În luna iulie 2021 s-au eliberat 647 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (+14,9%), în suprafaţă utilă totală de 253.829 mp (+11,1%).

Comparativ cu luna precedentă, în luna iulie 2021 s-a înregistrat o creştere (+25.263 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale. În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+36269 mp), Bucureşti-Ilfov (+27.636) şi Vest (+3.079). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-24.446 mp), Sud-Est (-10.269), Sud-Muntenia (-3.874), Nord-Est (-2.942) şi Sud-Vest Oltenia (-190).

În iulie 2021 comparativ cu iulie 2020, se evidenţiază o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+18,9%), cât şi a suprafeţei utile totale (+18,6%), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent. În profil teritorial, această creştere (+777 autorizaţii) a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+248 autorizaţii), Nord-Vest (+124), Vest (+109), Nord-Est (+100), Sud-Muntenia (+84), Sud-Vest Oltenia (+61) şi Centru (+59). Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Sud-Est (-8 autorizaţii).

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în luna iulie 2021 s-a înregistrat o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (-6,6%), cât şi a suprafeţei utile totale (-24,4%).

În profil teritorial, această scădere (-81.985 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-77.732 mp), Sud-Muntenia (-25.023), Nord-Vest (-19.625) şi Sud-Est (-6.273). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+20.137 mp), Vest (+12.232), Bucureşti-Ilfov (+10.581) şi Sud-Vest Oltenia (+3.718).

În perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2021, s-au eliberat 29.342 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 33,4% faţă de perioada similară din 2020. Creşteri s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+1.469 autorizaţii), Sud-Muntenia (+1.436), Nord-Est (+967), Nord-Vest (+926), Vest (+801), Sud-Est (+657), Centru (+605) şi Sud-Vest Oltenia (+489). AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina