'Numărul doi' al Statului Islamic, ucis într-un atac aerian în Irak (televiziunea irakiană)

Ayad al-Jumaili, considerat adjunctul liderului Statului Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi, a fost ucis într-un atac aerian, a anunțat sâmbătă televiziunea de stat irakiană, citând surse ale serviciilor de informații irakiene, relatează Reuters.

Jumaili a fost ucis împreună cu alți comandanți ai SI într-un atac lansat de forța aeriană irakiană în regiunea al-Qaim, în apropiere de granița cu Siria, a informat canalul de televiziune, fără a preciza data la care a avut loc raidul.

Canalul de televiziune l-a prezentat pe Jumaili ca fiind 'al doilea la conducere' în cadrul organizației SI și 'ministrul al războiului'.

Purtătorul de cuvânt al coaliției internaționale împotriva SI, condusă de SUA, nu a putut fi contactat imediat pentru declarații.

AGERPRES/( AS — editor: Violeta Gheorghe, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Alerte de vânt puternic în șapte județe: maximele ajung însă la 26 de grade

4 VIDEO Din România asta s-a născut România de astăzi...

5 Portița din Pacific / insula unde chinezoaicele nasc copii cu cetățenie SUA