Numele lui Traian Băsescu apare în dosarul medicului Mohamad Yassin

Numele fostului președinte Traian Băsescu apare în dosarul în care medicul Mohamad Yassin a fost arestat preventiv pentru trafic de influență. Mohamad Yassin este acuzat de procurorii DNA că, în perioada octombrie 2014 — martie 2015, în mod direct și prin intermediul lui Tahli Fadel, a pretins de la doi denunțători suma de aproximativ 2 milioane euro, în schimbul desființării condamnării de 23 de ani închisoare primită de sirianul Omar Hayssam.

Mohamad Yassin a fost denunțat la DNA chiar de către Omar Hayssam, dar și de cei doi intermediari, medicul a fost apoi reținut de procurori și arestat preventiv pe data de 4 aprilie.

În motivarea deciziei de arestare apar pasaje în care Mohamad Yassin invocă numele lui Traian Băsescu.

"Încă de la momentul primei întrevederi cu cei doi denunțători, din data de...2014, se vorbește despre relația strânsă pe care inculpatul Y.M. (Yassin Mohamad, n.r.) pretinde că ar fi avut-o cu...T.B. (Traian Băsescu, n.r.), relație care s-ar fi stricat din cauza înstrăinării în baza unor procuri a imobilelor pe care O.H. (Omar Hayssam, n.r.) i le-ar fi transmis inculpatului Y.M. În ciuda acestei deteriorări a relației, inculpatul a pretins că în urmă cu o zi (...2015), prin raportare la data convorbirii cu...O. (...2015), l-a sunat pe acesta de ziua lui, acest aspect fiind afirmat și de către martorul... în declarația dată în data de...2014. Apelativul cu care interlocutorii îl identifică pe cel la care se referă este "..." și, deși inculpatul T.F. (Tahli Fadel) a pretins în declarația dată în fața procurorului că nu știe despre cine este vorba, martorul denunțător menționează în mod expres că este vorba despre ..., T.B...", se arată în motivarea judecătorilor.

Numele lui Mohamad Yassin a fost menționat în timpul crizei privind răpirea celor trei jurnaliști români în Irak, în 2005. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?