O PERSONALITATE PE ZI: Jucătoarea de tenis Simona Halep

O PERSONALITATE PE ZI: Jucătoarea de tenis Simona Halep

Simona Halep este prima româncă ce a devenit lider al clasamentului WTA (Women's Tennis Association), ocupând prima poziţie în ierarhia tenisului mondial feminin timp de 64 de săptămâni în total, între 2017 şi 2019.

S-a născut la 27 septembrie 1991, la Constanţa şi a absolvit studiile de licenţă şi master ale Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Universităţii Ovidius.

A început să joace tenis la vârsta de 4 ani şi jumătate, alături de fratele său mai mare. În 2006, a debutat în circuitul ITF (International Tennis Federation) în România, iar anul următor a câştigat două turnee de simplu şi două de dublu, notează site-ul oficial WTA, www.wtatennis.com . În competiţiile internaţionale de junioare a debutat în 2008, când a reuşit să câştige turneul de junioare din Italia şi Roland Garros-ul dedicat juniorilor, turneul de la Kristienhamn (Suedia), dar şi proba de dublu a turneului feminin Futures de la Bucureşti, alături de Ionela-Andreea Iova. În 2009, a evoluat în calificările turneului de senioare de la Roland Garros, unde s-a impus în primul tur, dar a cedat în runda următoare. În acelaşi an, a câştigat turneul challenger de la Maribor şi s-a impus, la dublu, alături de Irina Camelia Begu, în finala turneului feminin de tenis GDF Suez Open România, care a avut loc la Bucureşti, se arată pe site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Tenis, www.itftennis.com .


Simona Halep (stg.) la finalul meciului disputat în compania jucătoarei italiene Camila Giorgi, la US Open, New York, SUA, 30 august 2021.

Foto: (c) JASON SZENES/EPA


Simona Halep a jucat, în 2010, prima finală din carieră într-un turneu WTA, la Fes (Maroc), aceasta fiind cea mai mare performanţă de până atunci. La 12 iulie 2010, a reuşit să acceadă în Top 100 WTA, ocupând poziţia 96 în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii. La 12 septembrie 2011, a reuşit să intre în Top 50 WTA, pe poziţia 42, dar a încheiat sezonul pe poziţia 53. Sezonul 2012 este primul pe care îl încheie ocupând o poziţie în Top 50 WTA, respectiv locul 47.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante