Oana și Catinca Roman nu-și mai vorbesc: de la ce a pornit disputa între cele două surori

Oana Roman traversează o perioadă foarte tulbure din viața ei. După ce a anunțat despățirea definitivă și iremediabilă de Marius Elisei, Oana a renunțat și la sora ei, Catinca.

Oana și Catinca Roman

Oana și Catinca Roman

Râca între surori a pornit în momentul în care Oana i-a reproșat Catincăi că nu a mai mers să-și viziteze mama (Mioara Roman) la azilul de lux de la Snagov , din luna iunie a anului trecut.

Pentru mine, Catinca e un subiect închis. Nu ne mai vorbim! Pur și simplu, eu nu îmi mai doresc să mai vorbesc cu ea. Am rugat-o să se ducă și ea la mama pentru că eu eram prinsă până peste cap cu câinii, cu copilul, cu casa și ea nu a vrut să se ducă. Eu peste asta nu pot să trec. E și mama ei!

Mama nu a mai văzut-o pe Catinca din luna iunie-iulie. Dar nu mai vreau să mă mai consum pentru nimeni. Mi-a explicat printr-un mesaj că ea nu consideră că trebuie să se mai ducă la mama.

I-am interzis accesul Catincăi peste tot. Eu nu mai am nici un ajutor acum decât pe doamna Elena care ma ajută cu Isa. Eu sunt cumva singură pe lume! Mai am o familie în spate, familia lui Pepe”, a declarat nervoasă Oana Roman, în emisiunea lui Dan Capatos, de la Antena Stars.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …