Olt: Angela Nicolae - noul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, Angela Nicolae, este începând de marţi manager al unităţii medicale.

Angela Nicolae, fost prefect al judeţului Olt în perioada august - decembrie 2019, a condus până acum Serviciul de resurse resurse umane şi managementul unităţilor sanitare din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) şi a reprezentat CJ Olt în Consiliul de Administraţie al spitalului.

Începând din septembrie 2020 şi până în prezent, funcţia de manager al SJU Slatina a fost ocupată, interimar, de către Dan Stan, după ce fostul manager Cătălin Rotea a candidat şi a fost ales în funcţia de primar al oraşului Balş.

Potrivit consilierului preşedintelui CJ Olt Miruna Ginerică, Angela Nicolae a fost numită în funcţia de manager al SJU Slatina pentru o perioadă de şase luni.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina este în administrarea Consiliului Judeţean Olt. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India