Olt: După sistarea furnizării gazelor la Slatina, pacienţii spitalului primesc friptură la grătar preparată în curtea unităţii

O parte dintre pacienţii internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina vor primi vineri, la masa de prânz, friptură de pui preparată la grătar pe cărbuni, în curtea unităţii medicale, în condiţiile în care municipiul Slatina este nealimentat cu gaze naturale de peste 19 ore.

Potrivit managerului SJU Slatina, Cătălin Rotea, cea mai mare parte din hrana pentru pacienţi va fi pregătită vineri în bucătăria spitalului, la cuptoare electrice şi la arzătoare ce vor fi alimentate cu gaz din butelii, însă pulpele şi pieptul de pui vor fi preparate în curtea spitalului, pe grătar încins cu cărbuni.

"Ca să nu afectăm programul alimentar al pacienţilor, în condiţiile acestei avarii la sistemul de alimentare cu gaze din Slatina, alimentele care în mod normal erau prăjite, respectiv pieptul de pui, pulpele de pui, astăzi vor fi preparate la grătar pe cărbuni, în curtea spitalului. Ciorba va fi gătită în bucătărie, în cazane, pe arzătoare alimentate cu gaz din butelii, alte preparate vor fi gătite la cuptoarele electrice", a spus Rotea.

El a arătat că în alte privinţe spitalul nu a fost afectat de lipsa gazelor, deoarece încălzirea nu a fost încă pornită, fiind efectuate numai câteva probe în ultimele zile, menţionând totodată că există şi calorifere ce funcţionează cu energie electrică.

Municipiul Slatina este nealimentat cu gaze naturale începând de joi, 4 octombrie, de la ora 17.00, în urma unei avarii la reţea. Alimentarea cu gaze în municipiu ar urma să fie reluată vineri după-amiază, în jurul orei 17.00. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India