Opoziţia cehă îşi extinde majoritatea în Senat după alegerile parţiale

Opoziţia cehă îşi extinde majoritatea în Senat după alegerile parţiale

Opoziţia cehă a reuşit sâmbătă să-şi extindă majoritatea în Senat, în urma turului doi al alegerilor parţiale, marcate de o prezenţă la urne foarte redusă, relatează agenţia DPA.

Conform rezultatelor cvasi-finale, opoziţia a obţinut 25 din cele 26 de mandate disputate. Principalul câştigător este partidul conservator STAN, care a obţinut 11 mandate şi va fi de acum înainte principala formaţiune politică în Senatul de la Praga, ceea ce înseamnă că va putea să revendice preşedinţia acestuia.

În schimb, au pierdut mandate partidul de centru ANO al premierului Andrej Babis şi formaţiunea social-democrată CSSD, care formează împreună guvernul minoritar. ANO a pierdut un mandat, în timp ce CSSD a pierdut zece mandate.

Totuşi, premierul Andrej Babis a declarat că nu a avut timp să se preocupe de aceste rezultate, fiind prea ocupat cu gestionarea crizei sanitare provocată de creşterea accelerată a cazurilor de COVID-19.

Foto: (c) MARTIN DIVISEK/EPA


Pe de altă parte, în contextul acestei crize numai aproximativ 17% dintre cetăţenii cehi aflaţi pe listele electorale pentru acest scrutin s-au prezentat la urne. Nici măcar preşedintele Milos Zeman, care toată luna septembrie a îndemnat populaţia să voteze, nu a venit la vot, motivând că nu mai avea rost din moment ce candidatul său favorit a fost eliminat din primul tur de scrutin.

La fiecare doi ani sunt reînnoite în Senatul ceh o treime din cele 81 de mandate. Din cele 27 de mandate disputate la acest scrutin, numai unul a fost decis în primul tur, în favoarea unui candidat independent, Zbynek Linhart. Camera superioară a parlamentului participă la elaborarea proiectelor de lege şi poate bloca schimbările constituţionale.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?