Osama ben Laden era îngrijorat de perspectiva 'îmbătrânirii' Al-Qaida (CIA)

Osama ben Laden era îngrijorat de perspectiva 'îmbătrânirii' Al-Qaida (CIA)

Cu câteva luni înainte de a fi omorât de un comando american, Osama ben Laden era îngrijorat de perspectiva 'îmbătrânirii' Al-Qaida, gruparea pe care o conducea, conform unor documente declasificate joi de CIA, transmite AFP.

Sursa foto: biography.com

Ultimele dosare confiscate de trupele americane Navy Seals în Pakistan, în timpul operațiunii în care a fost ucis Osama ben Laden, în complexul din Abbottabad în care era ascuns, în 2011, arată un lider al Al-Qaida îngrijorat în legătură cu evoluția grupării sale.

O scrisoare a unuia dintre subalternii săi arată astfel o preocupare tot mai mare a lui Osama ben Laden, la aproape 10 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001. Liderul Al-Qaida "vorbește de teama de a vedea că organizația noastră va îmbătrâni și se va degrada puțin câte puțin, la fel ca alte organizații", se subliniază în scrisoare.

Aceste documente, care datează în principal din 2010, unele fiind scrise de Osama ben Laden și unele în numele său, arată de asemenea că liderul Al-Qaida era hotărât să considere în continuare SUA ca principalul său inamic.

"Inamicii de astăzi ai Umma (comunitatea musulmanilor — n.r.) sunt ca un arbore otrăvitor", scria el, "iar trunchiul acestui arbore sunt SUA".

Documentele dezvăluie de asemenea un tată îngrijorat, care își atenționează fiii să nu aibă asupra lor niciun dispozitiv electronic care ar face ca deplasările lor să fie monitorizate.

De asemenea, aceste documente arată timpul semnificativ petrecut de Osama ben Laden în organizarea de răpiri de străini executate de unele dintre filialele grupării sale, precum și atenția specială pe care o acorda evenimentelor din țara sa natală, Yemen, unde se dezvolta una dintre noile sale filialele sale, Al-Qaida din Peninsula Arabică (AQPA).

Liderul jihadist avea de asemenea timp și pentru câteva sfaturi persoanele pentru combatanții săi din Africa de Nord, constrânși "la un celibat nefericit" din cauza lipsei de soții disponibile.

"Dumnezeu nu se rușinează de adevăr", scrie unul dintre asistenții săi, citându-l: "Nu avem nicio obiecție în a clarifica lucrurile și a le spune fraților noștri că, în această situație, pot, bineînțeles, să se masturbeze, deoarece este vorba de un caz extrem", mai notează AFP.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...