Pană totală de curent electric în Costa Rica

Costa Rica s-a confruntat sâmbătă cu o pană generală de curent electric provocată de avaria unei linii în Panama vecină care s-a răsfrânt asupra întregii interconexiuni din America Centrală, au anunțat autoritățile, scrie AFP.

Cei cinci milioane de locuitori ai Republicii Costa Rica a fost lipsiți total de curent electric timp de aproape cinci ore. Electricitatea a fost restabilită pe cea mai mare parte a teritoriului la ora locală 18.00 (duminică, 00.00 GMT), a informat guvernul.

Președintele Institutului costarican al electricității, Carlos Obregon, a precizat că avaria survenită în Panama a privat temporar această țară de 40% din necesarul de electricitate, ceea ce a provocat un dezechilibru în rețeaua central-americană și a lipsit complet Costa Rica de electricitate.

Nicaragua și Salvador s-au confruntat și ele cu întreruperi de curent electric în mai multe regiuni de pe teritoriile lor.

Capitala costaricană, San Jose, a fost cuprinsă de scene de haos atunci când semafoarele s-au stins.

Președintele țării, Luis Guillermo Solis, a îndemnat populația la calm pe durata întreruperii energiei electrice.

Principalul aeroport internațional din Costa Rica a funcționat cu propriile generatoare, ceea ce i-a permis să își continue operațiunile, chiar dacă într-un ritm mai lent, a făcut cunoscut ministrul lucrărilor publice și transporturilor, German Valverde.

Ulterior, autoritățile au anunțat restabilirea funcționării normale a semafoarelor în capitală și a aeroportului internațional.

În Panama, avaria a durat trei ore și s-a declanșat în momentul în care președintele țării, Juan Carlos Varela, urma să țină un discurs la nivel național pentru a-și apăra bilanțul cu ocazia începerii celui de-al patrulea an al mandatului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 INTERCEPTĂRI „1, 2, 3.. 8, 9. ‘Ai să-mi bag ****! / Să-l iau, în **** mea … Hai aici!” / Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în t…

2 5 lucruri pe care orice om de bun-simţ trebuie să le ştie despre pesediști

3 Trump greșește complet în privința Europei

4 Amănunte picante despre Cristian Anton, fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu

5 De citit... / „Sunt român, în ciuda numelui, şi tot repet neobosit că m-am săturat să aud despre ce n-a funcţionat”