Patru cumpărători europeni de gaz rusesc au plătit deja în ruble (presă)

Patru cumpărători europeni de gaz rusesc au plătit deja în ruble (presă)

Zece cumpărători europeni de gaz rusesc şi-au deschis conturi speciale în ruble la Gazprombank, iar patru au efectuat deja plăţi în moneda rusă, a dezvăluit miercuri agenţia Bloomberg, care citează surse apropiate Gazprom, transmite EFE.

Gigantul rus a anunţat miercuri că a sistat livrările de gaz către Polonia şi Bulgaria după ce aceste două ţări au respins mecanismul propus de preşedintele rus Vladimir Putin, de a plăti în ruble pentru gazul rusesc pe fondul sancţiunilor occidentale asupra tranzacţiilor în valută cu Rusia, ca urmare a campaniei militare a acestei ţări în Ucraina.

Sursa, care a solicitat să vorbească sub protecţia anonimatului, a declarat că nu sunt prevăzute noi sistări ale livrărilor de gaz până în a doua jumătate a lunii mai, când trebuie să intre alte plăţi în ruble pentru combustibilul rusesc.

Gazprom a explicat miercuri că a suspendat complet furnizarea de gaz către Bulgargaz (Bulgaria) şi PGNiG (Polonia) pentru că nu a primit până la sfârşitul zilei de marţi plăţile în ruble pentru livrările aferente lunii aprilie, aşa cum a stabilit Putin în decretul său din 31 de martie pentru ţările ''neprietenoase''.

Preşedintele rus a ordonat în acea zi ca ţările ''neprietenoase'', între care SUA, Canada, Regatul Unit şi toate statele membre ale UE - unde gazul rusesc reprezintă 40% din consum - să plătească în ruble livrările de gaz rusesc. Mecanismul conceput de Rusia stabileşte că aceste ţări considerate ostile trebuie să deschidă un cont special în ruble şi un altul în valută la Gazprombank.

Separat, cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat miercuri că Austria va continua să plătească pentru gazul rusesc în euro, nu în ruble, aşa cum relatase anterior agenţia TASS, transmite dpa. Calificând drept ''fake news'' (informaţii false - n.r.) relatarea TASS cum că Viena a plătit în ruble pentru gazul rusesc, Nehammer a scris pe Twitter că ''Austria respectă strict sancţiunile UE convenite de comun acord''.

Miercuri, într-o intervenţie pe marginea unei reuniuni guvernamentale pe tema condiţiilor de plată dintre compania de energie austriacă OMV şi furnizorul rus de gaz Gazprom, Nehammer a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus în urmă cu două săptămâni că plăţile în euro vor continua să fie acceptate şi că acest lucru rămâne neschimbat.

Informaţii primite de dpa sugerează că un acord între OMV şi Gazprom, potrivit căruia OMV va face plăţi în euro, iar Gazprom le va converti în ruble, nu a fost finalizat.

În Austria, se estimează că 80% din gazul importat provine din Rusia. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria