Peste 500 de membri ai aceleiași familii din China s-au reunit pentru o rară fotografie de grup

Peste 500 de membri ai aceleiași familii din China s-au reunit pentru o fotografie de grup săptămâna trecută cu ocazia Anului Nou Lunar, în mod tradițional marcat prin adunări mari de familie, informează miercuri BBC.

Fotografiile au fost făcute la o reuniune a familiei Ren în satul Shishe, în fața formațiunilor de bazalt din apropiere, în provincia Zhejiang din estul Chinei. Fotograful Zhang Liangzong a folosit o dronă pentru a-i cuprinde în imagine pe toți cei prezenți.

Arborele genealogic al familiei Ren (care înseamnă reuniune în chineză), originară din Shishe, nu a fost actualizat de mai mult de 80 de ani, dar bătrânii satului au început recent actualizarea înregistrărilor și au găsit cel puțin 2.000 de descendenți care trăiesc, repartizați în șapte generații, a declarat fotograful Zhang Liangzong pentru BBC. S-au găsit rădăcini ale familiei până în urmă cu 851 de ani.

Finalizarea arborelui genealogic al familiei a fost marcată prin organizarea acestei reuniuni masive, la care s-au adunat mai mult de 500 de persoane venite din Beijing, Shanghai, Xinjiang și Taiwan.

Cu toate că fotografiile de familie mari sunt comune, mulți chinezi au fost luați prin surprindere de aceste instantanee ale ''Ren-ilor", care au fost prezentate pe larg în mass-media naționale, inspirând titluri precum: "Acești membri ai familiei chiar se cunosc unul pe altul?". Au circulat, de asemenea, glume pe rețeaua de microblogging Weibo. "Și dacă întâlnesc în grup pe cineva care le place? Se mai pot căsători?" a întrebat un utilizator.

Cea mai mare reuniune de familie înregistrată de Guinness World Records revine familiei Porteau-Boileve, care a adunat 4.514 persoane în august 2012, în Vendée, Franța, scrie 7sur7.

AGERPRES


populare
astăzi

1 O informație picantă despre noul noul ayatollah al Iranului. Provine dintr-un document CIA, care l-a spionat la Londra

2 „Au fost atât de incompetenți încât au lăsat toți militarii în baze, crezând că aceștia nu vor fi țintă” / Fisurile operațiunii americane în Iran

3 VIDEO Un adevărat iad pe pământ...

4 „Un savant în știința militară” / O informație care dă fiori despre Mojtaba Khamenei, ales noul ayatollah al Iranului

5 Sute de plângeri ale soldaților din armata SUA după ce comandanții le-au spus militarilor că războiul din Iran e parte din „planul divin al lui Dumnez…