Poliţia Capitalei: Şapte bărbaţi, reţinuţi în urma percheziţiilor efectuate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Teleorman

Şapte bărbaţi bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de şantaj au fost reţinuţi, joi, în urma percheziţiilor efectuate în cursul dimineţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Teleorman, informează Poliţia Capitalei.

"În urma activităţilor de astăzi, poliţiştii au ridicat următoarele bunuri în vederea continuării cercetărilor: 24 arme albe (cuţite, macete, săbii) şi 10 obiecte contondente (bâte, castet, box metalic), un pistol tip airsoft, precum şi sumele de 152.000 de euro, 38.250 de USD şi 8.020 de lire sterline. De asemenea au fost ridicate şi bijuterii din aur. În cauză au fost reţinuţi 7 bărbaţi bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de şantaj", precizează sursa citată.

Joi dimineaţă, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Grupuri Infracţionale Violente şi Serviciul Investigaţii Criminale - Sector 1, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Teleorman, au pus în aplicare 16 mandate de percheziţie domiciliară şi 15 mandate de aducere, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Teleorman.

Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ameninţare. AGERPRES / (AS - autor: Antonia Niţă, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan