Polonia: Senatul votează o lege ce ar putea permite organizarea scrutinului prezidenţial în iunie

Polonia: Senatul votează o lege ce ar putea permite organizarea scrutinului prezidenţial în iunie

Senatul polonez a aprobat luni seara o lege ce permite folosirea unui sistem mixt de votare, tradiţional şi prin poştă, la alegerile prezidenţiale, ceea ce ar putea deschide calea organizării scrutinului în luna iunie, informează AFP.

Deşi data alegerilor nu a fost încă anunţată, partidul de guvernământ "Dreptate şi Justiţie" a declarat că 28 iunie este ultima dată la care cel mai mare stat post-comunist al UE ar putea organiza scrutinul pentru alegerea şefului statului înaintea încheierii mandatului actualului preşedinte.

Proiectul de lege, cu mai multe amendamente, a fost adoptat cu votul favorabil a 94 de senatori, un vot împotrivă şi patru abţineri şi urmează să revină în camera inferioară a parlamentului, Sejm.

Scrutinul prezidenţial, programat iniţial pentru 10 mai, a fost amânat din cauza pandemiei noului coronavirusului. Guvernul polonez planificase să organizeze alegerile în luna mai, scrutin la care să se voteze prin poştă.

Victoria actualului preşedinte Andrzej Duda, un aliat al PiS, este importantă pentru intenţia guvernului de a-şi aplica agenda conservatoare, întrucât preşedintele are drept de veto
şi de declanşare a alegerilor parlamentare anticipate.

De la venirea la putere în 2015, PiS a fost în conflict cu UE pe subiectul reformelor judiciare care, potrivit criticilor, creşte controlul politic asupra justiţiei, dar despre care PiS spune
că sunt necesare pentru a elimina rămăşiţele comunismului.

Deşi Duda rămâne în fruntea majorităţii sondajelor, avansul său s-a micşorat.

Un sondaj realizat luni de Universitatea SWPS arătat că preşedintele Andrzej Duda ar pierde într-un al doilea tur de scrutin împotriva oricăruia din cei doi principali contracandidaţi, ceea ce indică că rezultatele ar putea fi mai strânse decât s-ar crede. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…