Povestea Sfântului Haralambie, făcătorul de minuni. Cea mai puternică rugăciune care se spune pe 10 februarie

Povestea Sfântului Haralambie, făcătorul de minuni. Cea mai puternică rugăciune care se spune pe 10 februarie

În fiecare an, pe 10 februarie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe sfântul Haralambie. Oamenii cer preotului să facă agheazmă la biserică, iar în credința populară se spune că cei care beau această apă sfinţită se pot vindeca de diverse boli.

Sf. Haralambie, prăznuit pe 10 februarie FOTO calendarulortodox.ro

Oamenii obişnuiesc să ducă la biserică în această zi colivă şi colaci, pentru a fi sfinţite de preot. Apoi acestea se împart persoanelor bolnave. Tot de Sfântul Haralambie se fac pomeni pentru cei care au avut o moarte grea. Se spune că dacă plouă în această zi, ploaia va ţine mult timp. În unele regiuni ale ţării, femeile fac un colăcel, îl rup în patru şi le aruncă spre cele patru puncte cardinale pentru a alunga duhurile şi spiritele rele departe de casă.

Ocrotitor al celor ce se roagă la moaştele sale Sfântul Haralambie s-a rugat către Domnul: „Mare este taina aceasta, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoşata Ta slavă. Doamne, de-Ţi place Ţie, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaştele mele şi se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace şi sănătate trupească, mântuire sufletească şi îndestulare de grâu şi vin, cum şi înmulţire de dobitoace, pentru trebuinţa oamenilor. Doamne, Tu ştii că oamenii sunt trup şi sânge, iartă-le lor păcatele şi le dă îmbelşugare din rodurile pământului, ca, cu îndestulare, pentru osteneala lor, să se sature şi să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăţilor; iar roua ce se pogoară de la Tine, să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul Tău şi îi izbăveşte de boala ciumei”.

Întrucât se consideră că Sfântul Haralambie apără de boli oamenii, dar şi animalele, mai ales de ciumă, se spune că este bine să împarţi astăzi colăcei pentru a-l înduioşa să nu dea drumul ciumei.

Conform scrierilor ortodoxe, sfântul Haralambie a fost episcop în Cetatea Magneziei, din Asia Mică, Turcia de astăzi, în vremea împăratului Septimu Sever(193-211). Când Sfântul Haralambie a împlinit 113 ani a fost supus la diverse chinuri pentru că nu a lepădat credinţa în Hristos. Legenda spune că în timpul torturilor mâinile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfântului şi au rămas acolo până când mucenicul a făcut rugăciune. Puşi în faţa aceastei minuni, cei care îl torturau s-au convertit la creştinism.

Supus la chinuri groaznice

Suferinţele sale nu s-au încheiat însă aici. Împăratul a poruncit să fie adus în Antiohia. Aici a fost supus la alte chinuri: soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum; i-au infipt un piron de fier în trup, i-au ars faţa şi i-au jupuit pielea de pe trup. Însă Sfântul Haralambie s-a vindecat în chip miraculos, prin darul lui Dumnezeu şi a spus: “Vă mulţumesc vouă fraţilor ca, jupuind trupul meu cel vechi şi batrân, mi-aţi înnoit sufletul cu haina cea noua a suferinţei pentru Mântuitor şi pentru biserica sa”.

La cererea împăratului Sever, Sfântul Haralambie a făcut multe minuni cu harul lui Dumnezeu. Se spune că a vindecat un om posedat de un duh rău de 35 de ani şi a înviat un tânăr, încât Galina, fiica împăratului, s-a convertit şi ea la creştinism.

Condamnat la tăierea capului cu sabia

Sfântul Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a văzut pe Hristos şi pe îngerii săi. Atunci acesta i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaştele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame şi de boli. Cărţile bisericeşti scriu că Domnul i-a promis că îi îndeplineşte dorințele şi S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. A murit înainte de a fi executat.

Sfântul Haralambie este cunoscut ca fiind apărător de ciumă şi de foamete. Confirmarea o găsim în Acatistul închinat lui: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă şi de foamete!“. Istoria consemnează că oamenii au cerut ajutorul sau în diferite situaţii grele cum au fost „ciuma lui Caragea“, din 1813, dar şi de foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795.

Sfântul Haralambie a lăsat cu limbă de moarte că unde se va găsi o bucaţică din trupul lui, locul acela sa fie în veci ferit de ciumă. Se mai spune că este sfântul care ia sufletul omului când moare, de aceea, celui care lucrează în această zi se spune că îi iese sufletul cu chinuri.

Rugăciunea făcătoare de minuni către Sfântul Haralambie

„Sfinte Mucenice Haralambie, primeşte această rugăciune pe care cu umilinţă ți-o aducem şi ne izbăveşte din toate necazurile! Deşi suntem bolnavi și nevrednici milostivirii tale pentru păcatele noastre cele multe şi grele pe care le săvârşim în tot timpul vieţii noastre şi în tot ceasul, totuşi, cunoscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o celor ce te cinstesc şi celor ce se pocăiesc cu credinţă întru numele Domnului, îndrăznim cu umilinţă să mărturisim înaintea ta că am

greşit.

Fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru izbăvirea noastră de toate bolile şi de toate primejdiile şi pentru întărirea noastră în credinţa cea adevărată. Amin!"

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 Așa o fi?

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Sondaj Avangarde / Firea a început să recupereze teren... Piedone, în cădere liberă