Prahova: Doi soţi au fost atacaţi în gospodărie de un urs

O femeie în vârstă de 52 de ani şi soţul acesteia, de 58 de ani, din satul Plăieţu, comuna Măneciu, au fost atacaţi, joi, de un urs care a intrat în gospodăria acestora, au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai ISU Prahova.

Femeia a fost transportată la spital cu multiple excoriaţii pe antebraţul drept şi gamba dreaptă, şi cu plagă la glezna dreaptă, potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova. Aceştia au mai precizat că bărbatul are excoriaţii la coapsa stângă, dar a refuzat să fie transportat la spital.

Conform declaraţiilor unor martori, ursul a atacat animalele din saivanul pe care cei doi soţi îl au în satul Plăieţu. Femeia a încercat să alunge ursul. însă a fost atacată şi ea. Bărbatul a sărit să o salveze, moment în care, spun martorii, a fost şi el atacat de urs, dar a reuşit să îl lovească în cap cu un topor. În urma rănilor suferite, ursul ar fi murit, iar la faţa locului sunt aşteptaţi reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, filiala Prahova.

Echipajele medicale au fost transportate la locul intervenţiei cu sprijinul ISU Prahova. AGERPRES / (AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru; editor online: Magdalena Tănăsescu)


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu