Prahova: Inspecția Judiciară s-a sesizat după afirmațiile Anei Maria Pătru privind modul de citare la DNA

Inspecția Judiciară (IJ) s-a sesizat din oficiu după ce fosta șefă AEP, Ana Maria Pătru, a afirmat miercuri, la DNA Ploiești, că reprezentanții acestei structuri i-au sunat copilul pentru a o cita să se prezinte la sediul Parchetului.

Purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru, a confirmat vineri, la solicitarea AGERPRES, că Inspecția s-a sesizat din oficiu în urma afirmațiilor Anei Maria Pătru privind modul de citare la DNA Ploiești.

La sosirea la DNA Ploiești, miercuri, aceasta a arătat că procurorii i-au sunat copilul la școală pentru a o cita pe ea la sediul Parchetului.

"(...) și s-au gândit ei așa frumos ieri să îmi sune copilul la școală și să îi spună că trebuie să vin în calitate de suspect la dumnealor astăzi", a declarat, miercuri, fosta șefă a AEP.

Ana Maria Pătru a fost pusă, miercuri, sub control judiciar de procurorii DNA Ploiești într-un nou dosar în care aceasta ar fi inculpată pentru infracțiunile de trafic de influență, spălare a banilor și inducere în eroare a organelor judiciare.

În decembrie 2016, Ana Maria Pătru a fost trimisă în judecată de DNA Ploiești sub acuzația că a primit mită de la firma Siveco, constând în contravaloarea unui apartament și a unui autovehicul pentru a asigura derularea, în bune condiții, a unor contracte pe care compania le avea cu AEP.

AGERPRES / (AS — autor: Anamaria Toma, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /