Prahova: Poteca turistică pe Jepii Mari este distrusă de arbori; salvamontiştii recomandă evitarea traseului

Poteca turistică a traseului Jepii Mari este distrusă de arborii doborâţi de vânt, iar salvamontiştii recomandă evitarea acestui traseu care acum este periculos, se arată, miercuri, într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont Buşteni.

Doi turişti care coborau pe acest traseu s-au rătăcit, marţi seară, când mai aveau doar câteva sute de metri până la Buşteni, din cauza faptului că pe potecă sunt arbori doborâţi de vânt.



"În urmă cu două săptămâni, ca să nu închidem acest traseu, am deviat marcajul spre Cascada Urlătoare, dar în curând nici această variantă nu va mai fi practicabilă, pentru că Hidro Jepi SA (firma care gestionează captările de apă - n.r.) nu va mai permite ca poteca să treacă pe terenul lor. Este adevărat că există şi o lege în acest sens... dar ca măsură de prevenire a accidentelor montane, noi vom fi obligaţi să declarăm închis acest traseu (marcat cu triunghi albastru) pentru că, în prezent, este foarte periculos chiar şi ziua, până când personalul specializat în exploatări forestiere va extrage masa lemnoasă din potecă", precizează sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...

2 Adevărata misiune a lui Bolojan? / Aderarea Oanei Gheorghiu și a lui Dragoș Pîslaru la PNL stârnește critici și îngrijorări

3 Elena Lasconi, avertisment ferm pentru Nicușor Dan: „Veți fi primul președinte demis din istoria României”

4 „Echipa de securici, șmecheri, plagiatori și oameni cu o grămadă de contracte cu statul care s-a aliniat în spatele lui Bolojan”

5 Rusia / un pluton de asalt, aproape anihilat în 10 zile; un canal pro-Kremlin descrie „orașul morților”