Prahova: Pronunțarea pe cererea DNA privind interdicția inițierii procedurilor de dizolvare sau lichidare a SC Asesoft și Teamnet, amânată

Tribunalul Prahova a amânat, joi, pronunțarea pe cererea DNA Ploiești privind luarea măsurii preventive constând în interdicția inițierii procedurilor de dizolvare sau lichidare privind SC Asesoft International SA și SC Teamnet International SA.

Cererea procurorilor a fost înregistrată, miercuri, la instanță, magistrații amânând pentru vineri luarea unei decizii în acest sens.

Procurorii DNA Ploiești au solicitat Tribunalului Prahova luarea, pentru 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicția inițierii procedurilor de dizolvare sau lichidare privind SC Asesoft International SA și SC Teamnet International SA, sau, după caz, suspendarea procedurilor în cazul în care la data judecării au fost deja demarate.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, procurorii anticorupție au dispus anterior, pe 29 martie, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celor două societăți pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență în formă continuată și spălare a banilor în formă continuată.

"De asemenea, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatelor SC Asesoft International SA și SC Teamnet International SA până la concurența sumelor de 13.299.972 lei, respectiv 23.195.578,2 lei", se precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, cererea procurorilor adresată Tribunalului Prahova a fost motivată prin faptul că, prin sentințele pronunțate de instanța de contencios, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarele Asesoft International SA și Teamnet International SA, iar până în acest moment nu a fost inițiată procedura falimentului și dizolvare a celor două societăți.

"În cererea adresată Tribunalului Prahova, procurorii arată că măsura propusă are caracter urgent și se raportează strict la considerentul bunei desfășurări a procesului penal (prin asigurarea existenței pe mai departe a celor două persoane juridice, a prezenței lor la termenele de judecată și a activului patrimonial necesar pentru plata sancțiunii și a sumelor confiscate în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă)", se mai arată în comunicatul DNA.

AGERPRES / (AS — autor: Anamaria Toma, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

4 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

5 Portița din Pacific / insula unde chinezoaicele nasc copii cu cetățenie SUA