Preşedintele Braziliei, testat pozitiv la COVID-19, susţine că se simte ''foarte bine'' şi că se tratează cu hidroxiclorochină

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, care a anunţat marţi că a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat joi pe Facebook că se simte "foarte bine" şi că se tratează cu hidroxiclorochină, informează vineri AFP.

Bolsonaro, 65 de ani, a apărut în direct pe Facebook, aşa cum face săptămânal, de la reşedinţa sa oficială. El părea să fie într-o stare de sănătate bună şi nu era însoţit, cum se întâmpla adesea, de miniştri sau de înalţi funcţionari, iar obişnuitul translator în limbajul mimico-gestual nu era nici el prezent.

 



Potrivit AFP, de la începutul crizei COVID-19, preşedintele de extremă dreapta a relativizat gravitatea epidemiei şi a criticat măsurile de izolare decise de guvernatori în statele braziliene, afirmând că prioritatea este de a nu bloca economia ţării.

Bolsonaro a declarat că, după ce s-a simţit rău la sfârşitul săptămânii trecute, a început să ia în fiecare zi câte un comprimat de hidroxiclorochină.

Acest medicament, la origine folosit contra paludismului, este utilizat în numeroase ţări pentru combaterea COVID-19, însă eficienţa lui nu a fost demonstrată oficial şi problema scindează profund comunitatea ştiinţifică mondială.

"O spun foarte clar. Am luat (hidroxiclorochină) şi a funcţionat, şi sunt foarte bine, slavă Domnului. Iar cei care critică (utilizarea de hidroxiclorochină), să propună cel puţin o variantă", a spus preşedintele brazilian.

Cu toate acestea, el a negat că face "propagandă pentru hidroxiclorochină".

Bolsonaro a deplâns în intervenţia sa decizia de miercuri a Facebook de a suprima conturile ce aveau legătură cu el şi cu anturajul lui. El a negat faptul că ar exista "mesaje de ură" pe conturile sale sau ale celor trei fii ai săi angajaţi în politică. "Nu putem pierde libertatea presei", a declarat Bolsonaro.

El a arătat pagini de internet şi articole de presă în care se cere moartea lui şi imagini în care el apare decapitat, afirmând că, în pofida acestui lucru, el nu va cere "suprimarea paginii nimănui".

Brazilia este în prezent a doua ţară din lume în ceea ce priveşte numărul de contaminări şi de decese legate de COVID-19, după SUA. Bilanţul morţilor era joi în Brazilia de 69.184, în creştere cu 1.224 în ultimele 24 de ore. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Cum se stă. Ultimele cifre și calcule din taberele principalelelor partide

2 Se întoarce foaia? Gunoiul care l-a înregistrat pe Nicușor Dan, chemat de procurori cu înregistrările difuzate…

3 Sindile, audiat la DNA! În vârstă de 42 de ani, șeful jandarmilor la represiunea din 10 august s-a pensionat p…

4 CTP / Nu votez cu madam Cârnat

5 Ultimul sondaj înainte de alegerile de duminică. Nicușor Dan și Gabriela Firea, umăr la umăr în lupta pentru P…