Preşedintele Emmanuel Macron a vizitat spitalul unde a murit primul francez contaminat cu coronavirus

'Avem în faţa noastră o criză, o epidemie care vine... cu care va trebui să ne confruntăm în cel mai bun caz', a declarat joi preşedintele francez Emmanuel Macron la întâlnirea cu personalul medical de la spitalul Pitié-Salpętriere din Paris, unde a decedat cu o zi în urmă primul francez contaminat cu noul coronavirus, informează France Presse.

'Ştim că suntem de abia la început, vom încerca împreună cu întreg personalul medical să luăm deciziile corecte', a asigurat şeful statului francez.

Macron urma să se îmbarce după aceasta pentru un zbor la Napoli, unde avea programată o întâlnire cu premierul italian Giuseppe Conte, cu ocazia unui summit franco-italian perturbat de criza generată de noul coronavirus.

În vizita sa la spitalul Pitié-Salpętriere, unde s-a întâlnit cu personalul angajat aici, preşedintele francez a fost însoţit de ministrul sănătăţii Olivier Véran.


Foto: (c) MARTIN BUREAU POOL / EPA


Această vizită, ţinută în secret până în ultimul moment, vine în contextul în care executivul francez îşi pune în aplicare măsurile împotriva coronavirusului care a făcut o a doua victimă miercuri în ţară şi alimentează temeri privind o epidemie de amploare.

Liderii partidelor reprezentate în parlament, preşedinţii grupurilor parlamentare şi preşedinţii celor două camere au fost convocaţi joi dimineaţă de premierul Edouard Philippe pentru a examina situaţia legată de coronavirus în Franţa.

O anchetă a fost deschisă pentru a reface traseul parcurs de primul francez decedat, un profesor de 60 de ani care nu a călătorit într-o zonă de risc.

La ora actuală, bilanţul COVID-19 în Franţa este de doi morţi (profesorul şi un turist chinez de 80 de ani), 12 persoane vindecate şi patru bolnavi spitalizaţi.

Este vorba de 18 persoane în total, dar descoperirea de noi cazuri pare să se accelereze. Două cazuri au fost anunţate marţi seară, trei miercuri dimineaţă, inclusiv sexagenarul decedat, şi unul miercuri seara, dar maladia s-a răspândit în Italia, o ţară care se învecinează cu Franţa şi care este şi cea mai afectată din Europa. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Stai ca boul pe coadă” / Dialogul dintre Gabriela Cristea și Ioana Ginghină care a încins spiritele. Replica dură a medicilor

2 „Să plece acasă dacă nu pot face asta!” / Măsura care ar scădea cu 1 leu prețul motorinei și benzinei până mâine

3 Lovitură strategică / Șeful Marinei Gărzii Revoluționare, responsabil de Strâmtoarea Ormuz, ar fi fost ucis într-un atac la Bandar Abbas

4 Donald Trump, declarație halucinantă: ar fi refuzat propunerea de a conduce Iranul ca lider suprem, în locul lui Khamenei

5 Rușii au căzut în capcana ucrainenilor și au primit „cadouri” explozive. Soldații lui Putin s-au filmat cu bombele în brațe