Prinţul George, la prima vizită oficială. Ducele şi ducesa de Cambride, primiţi cu dansuri războinice în Noua Zeelandă - FOTO

Prinţul George, la prima vizită oficială. Ducele şi ducesa de Cambride, primiţi cu dansuri războinice în Noua Zeelandă - FOTO

Prinţul William, Kate Middleton şi fiul lor au fost primiţi în mod tradiţional de oficialii de la Wellington, s-au fotografiat cu admiratorii şi au asistat la o demonstraţie de dansuri războinice din partea băştinaşilor, în prima zi a vizitei de trei săptămâni, la Antipozi.

Ducele şi ducesa de Cambride, primiţi cu dansuri războinice în Noua Zeelandă - FOTO (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Ducele şi ducesa de Cambridge, fiul lor au plecat spre Noua Zeelandă, sâmbătă noapte, însoţiţi de un anturaj de unsprezece persoane, relatează Daily Mail . Cei doi au ales un zbor de linie al companiei Qantas, până la Sidney, via Dubai, care a durat 30 de ore şi au decis să rezerve toată secţiunea First Class. Catherine Middleton, cunoscută pentru ţinutele elegante pe care le adoptă, a purtat o rochie de 310 lire sterline (1673 lei) de la Max Mara şi o pereche de pantofi bej, Manolo Blahnik, care au costat 400 de lire (2159 lei).

Ducesa de Cambridge a decis să îşi schimbe ţinuta în ultima secţiune a drumului, între Sidney şi Wellington, însă, la sosirea în Noua Zeelandă, toată atenţia a fost captată de micul George. A fost abia a doua apariţie în public a fiului celor doi, după ce fusese fotografiat oficial, a doua zi după naştere. A fost prima apariţie publică şi pentru Maria Teresa Turrion Borallo, dădacă de origine spaniolă a celui mic.

Prinţul George a purtat o bluză albă şi pantaloni scurţi de aceeaşi culoare, un pulover şi pantofi din piele, crem, o versiune modernă a ţinutei cu care a fost îmbrăcat tatăl său, în 1983, când a vizitat Noua Zeelandă. Kate Middleton a purtat un palton roşu, de la Catherine Walker, creatoare de modă preferată de regretata prinţesă Diana, mama lui William, şi o pălărie de Gina Foster. Regina Elisabeta i-a împrumutat ducesei de Cambridge o broşă din platină şi diamant, în formă de ferigă argintie, simbol al Noii Zeelande. Bijuteria a fost primită cadou de regină, în 1953, şi a fost purtată la fiecare vizită oficială întreprinsă de monarhul britanic în Noua Zeelandă.

În ciuda curentelor republicane din Australia şi Noua Zeelandă, vizita ducelui şi a ducesei de Cambridge a fost primită cu un entuziasm care aduce aminte de vizita priţului Charles şi a prinţesei Diana, în 1983. Cei doi au fost primiţi de oficiali în mod tradiţional şi au asistat la o demonstraţie de dansuri războinice din partea băştinaşilor.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR