Prinţul William al Marii Britanii s-a retras de la un eveniment public din cauza unei probleme personale

Prinţul William al Marii Britanii s-a retras de la un eveniment public din cauza unei probleme personale

Prinţul William al Marii Britanii a renunţat la participarea la o slujbă comemorativă organizată la Castelul Windsor în memoria fostului rege Constantin al II-lea al Greciei din cauza unei probleme personale nespecificate, a anunţat marţi biroul său, transmite Reuters.

Prințul William s-a retras de la un eveniment public FOTO Getty Images

Din păcate, prinţul de Wales nu mai poate participa la slujba de comemorare a regelui Constantin din această dimineaţă din cauza unei probleme personale", a declarat Palatul Kensington.

Palatul a refuzat să ofere mai multe detalii, însă evenimentul vine la scurt timp după ce soţia prinţului William, Kate, în vârstă de 42 de ani, a suferit luna trecută o intervenţie chirurgicală abdominală, relatează Agerpres.

Cu toate acestea, o sursă regală a declarat că prinţesa de Wales se simte bine. În urma intervenţiei chirurgicale suferite de Kate, William, în vârstă de 41 de ani, moştenitor al tronului, şi-a amânat îndatoririle oficiale pentru a avea grijă de ea şi de cei trei copii ai lor, înainte de a-şi relua angajamentele publice, la începutul acestei luni.

În absența regelui, îndeplinește angajamente oficiale

Absenţa sa vine în contextul în care tatăl său, regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, este la rândul său absent din rolul său public, deoarece urmează un tratament pentru o formă nespecificată de cancer.

În absenţa regelui Charles, soţia sa, regina Camilla, îndeplineşte angajamentele oficiale, ea urmând să fie însoţită de alţi membri ai familiei regale la slujba de la Castelul Windsor organizată în memoria fostului rege Constantin al II-lea al Greciei, rudă a familiei regale britanice, care a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani în ianuarie anul trecut.

Prințul William, primul mesaj public după anunțul că regele Marii Britanii are cancer | VIDEO

Prințul William a mulțumit publicului britanic pentru mesajele adresate soției sa, Kate, după o intervenție chirurgicală recentă, și pentru tatăl său , regele Charles, după ce acesta a fost diagnosticat cu cancer.

Prințul de Wales a revenit recent la funcțiile oficiale. În timp ce acesta se află centrul familiei regale, fratele său mai mic, Prințul Harry, care s-a înstrăinat de familia sa, urma să se întoarcă în Statele Unite, după o vizită scurtă pentru a-și vedea tatăl, scrie Reuters.

Aș dori să profit de această ocazie pentru a vă mulțumi pentru mesajele amabile pentru Catherine și pentru tatăl meu, mai ales în ultimele zile. Înseamnă foarte mult pentru noi toți", a spus William, în vârstă de 41 de ani.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat