Procurorul Popescu de la Caracal - pus sub acuzare pentru modul de intervenţie în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu (surse)

Cristian Ovidiu Popescu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, a fost pus sub acuzare de Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu modul de intervenţie în cazul Alexandrei Măceşanu, au declarat marţi pentru AGERPRES surse judiciare.

Procurorul Cristian Ovidiu Popescu, cel care a permis poliţiştilor să intre în casa lui Gheorghe Dincă doar la ora 6,00 dimineaţă, a fost chemat marţi la SIIJ, unde i s-a adus la cunoştinţă acuzaţia.

Conform aceloraşi surse, tot marţi vor fi puşi sub acuzare şi trei poliţişti.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a anunţat, pe 6 septembrie, că dosarul penal privind modul în care au acţionat structurile MAI în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu a fost declinat către SIIJ.

Dosarul penal înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a fost preluat, pe 1 august, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, la solicitarea unităţii de parchet din Caracal. Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei către SIIJ pe 28 august. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

2 Despre lovitura asta încasată de americani de la iranieni s-a vorbit foarte puțin. Or mai fi și altele?

3 Antena 3 a rămas cu „ventilatorul” pornit lângă Daciana

4 Dilema ghiocelului / „Mașina în care s-a urcat costa 50.000 de euro” / O fotografie distribuită de Lucian Mîndruță a încins Facebook-ul

5 PSD a ajuns la distanță de trei procente de USR. Ce scor înregistrează AUR și PNL în ultimul sondaj INSCOP