Profesor universitar din Iaşi, găsit spânzurat în clădirea instituţiei

Profesor universitar din Iaşi, găsit spânzurat în clădirea instituţiei

Un profesor de la Universitatea Gheorghe Asachi din Iaşi a fost găsit spânzurat, miercuri, pe scara de acces către birourile instituţiei de învăţământ, apropiaţi ai cadrului didactic spunând că acesta devenise depresiv în ultimele săptămâni, el fiind implicat într-un proiect din fonduri europene. 

Ioan Crăciun, în vârstă de 47 de ani, profesor la Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi, a fost găsit spânzurat, miercuri după-amiază, informează Mediafax.

Apropiaţii profesorului Ioan Crăciun, care era şi director al Departamentului de Amenajări şi Construcţii Hidrotehnice din cadrul facultăţii, spun că acesta devenise depresiv în ultimele săptămâni, el fiind implicat, alături de alţi colegi, în realizarea unui proiect din fonduri europene.

"A fost un om extraordinar de harnic, nu ştiu ce Dumnezeu s-a întâmplat. Am rămas cu toţii blocaţi, avea un proiect la care lucra, o fi fost vreun surmenaj, era foarte implicat. Dumnezeu ştie, au rămas doi copii mici acasă. Nu ştim ce s-a întâmplat, este o mare nenorocire", a declarat Ioan Giurmă, rectorul Universităţii Gheorghe Asachi din Iaşi.

La faţa locului a sosit un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi, medicii constatând decesul cadrului didactic. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, pentru necropsie.

Poliţiştii şi procurorii fac cercetări în acest caz.


populare
astăzi

1 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 De citit...

4 „Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”

5 „Niște nulități, repetenții clasei care au ajuns în politică, ultimii oameni pe care nu i-ar angaja nimeni nici să păzească vacile, fac scandal pe te…