Proiectul RO-NET va fi împărțit în două faze, pe fondul întârzierilor la autorizarea lucrărilor la rețelele de internet de mare viteză

Proiectul RO-NET va fi împărțit în două faze, pe fondul întârzierilor la autorizarea lucrărilor la rețelele de internet de mare viteză

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a aprobat miercuri reeșalonarea proiectului RO-NET privind construirea unei rețele naționale de internet în bandă largă în zonele dezavantajate, prin folosirea fondurilor structurale, din cauză că lucrările planificate în proiectul inițial nu au putut fi terminate până la sfârșitul lui 2015 pe fondul întârzierilor la autorizarea lucrărilor la rețelele de internet de mare viteză.

Conform unui comunicat de presă, decizia de miercuri a Comisiei Europene vizează împărțirea în două faze a proiectului major "Construirea unei rețele naționale de internet în banda largă în zonele dezavantajate, prin folosirea fondurilor structurale" (RO-NET), din exercițiul bugetar 2007 — 2013.

Valoarea totală aprobată pentru prima etapă a proiectului este de 18,8 milioane de euro, din care 12,5 milioane reprezintă cofinanțarea prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

"Din totalul celor 2.268 de localități din România care nu au acces la rețele de comunicare electronică, 783 au fost incluse în proiectul RO-NET. Scopul acestuia este de a construi sisteme de conectare pentru rețeaua de internet de mare viteză, în zonele dezavantajate din România, pentru a genera creștere economică și a crea noi locuri de muncă", a declarat Corina Crețu, la aprobarea deciziei de fazare.

Înaltul oficial european este de părere că decizia de modificare a proiectului este esențială întrucât este un proiect important pentru România, pentru dezvoltarea țării.

"Accesul la internetul de mare viteză va permite locuitorilor din zonele dezavantajate să beneficieze de mai multe oportunități. Mă refer mai ales la noi șanse pentru tineri în domeniul educației, dar și pentru dezvoltarea mediului de afaceri și la crearea de locuri de muncă. Este un proiect ce contribuie la reducerea decalajului digital existent între zonele rurale și cele urbane. 400.000 de români, 8.500 de firme și 2.800 de instituții publice vor avea acces la internet de mare viteză", susține Corina Crețu.

Proiectul major "Construirea unei rețele naționale de internet în bandă largă în zonele dezavantajate, prin folosirea fondurilor structurale" face parte din Programul Operațional Creșterea Competitivității Economice pentru asistență structurală și prevede instalarea a 3.265 de kilometri de fibră optică, în completarea actualei infrastructuri de telecomunicații din România.

AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENT „Nicușor Dan a obținut 12 milioane de euro în cea mai strălucită afacere politică din istoria României”

2 Dezvăluiri cutremurătoare! / „Evaziune de peste 5 miliarde de lei pe an” / Scrisoarea integrală a „Grupului vameșilor care s-au săturat”

3 BREAKING Bolojan a încasat în 2007 echivalentul a 71 de salarii medii lunare ca membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigu…

4 VIDEO Clip viral cu Iliescu la liftul înspre Rai...

5 „O să o încaseze în cap”. Un general rus, deputat în Duma de Stat, susține că Putin plănuiește să atace Polonia