Rapperul P. Diddy este acuzat de o nouă agresiune sexuală asupra unui bărbat

Rapperul P. Diddy este acuzat de o nouă agresiune sexuală asupra unui bărbat

Rapperul şi influentul producător american de hip-hop Sean „P. Diddy” Combs este acuzat că a agresat un bărbat în vârstă de 39 de ani în 2022, informează ABC News.

Sean „P. Diddy” Combs

Sean „P. Diddy” Combs

Reclamantul, care a depus plângerea sub anonimat, explică faptul că la acea vreme a participat la o petrecere organizată de P. Diddy „într-o casă mare şi plină de farmec din New York”, în timpul căreia a fost invitat să consume alcool.

„După ce a băut, reclamantul a început să se simtă dezorientat, să îşi piardă controlul corpului şi cunoştinţa”, afirmă în plângere avocatul său, Tony Buzbee, care reprezintă peste 150 de victime ale lui P. Diddy, potrivit news.ro.

Când şi-a recăpătat cunoştinţa, reclamantul a spus că se afla „într-o cameră întunecată cu pereţi negri, pe un pat cu aşternuturi negre” şi că P. Diddy era „deasupra lui, pe cale de a-l sodomiza”.

Noi plângeri continuă să fie depuse împotriva lui P. Diddy. Rapperul a fost deja acuzat de agresiune sexuală la sfârşitul lunii octombrie de un bărbat care avea 10 ani la momentul incidentului, în 2005.

Artist cu multe porecle în lumea muzicii şi a afacerilor, P. Diddy este descris de presupusele sale victime drept un prădător sexual violent care folosea alcoolul şi drogurile pentru a obţine supunerea lor.

Potrivit acuzării, acesta a pus la punct un sistem de trafic sexual, forţându-şi victimele să întreţină relaţii sexuale cu lucrătoare sexuale, pe care apoi le filma. Mai mult de o sută de victime au fost identificate.

Joi, un judecător al tribunalului federal din Manhattan a stabilit data de 5 mai 2025 pentru începerea procesului penal al rapperului, iar pentru moment acesta rămâne în arest.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Filmarea în care 1.000 de bărbați stau la coadă pentru a face sex cu o vedetă porno

2 Nino-nino / Postare halucinantă, conspiraționistă și manipulatoare a lui Aurelian Pavelescu

3 Camelia Erdei, polițista din Oradea care a transformat baza de date a MAI într-un „Google personal”, scapă de acuzaţii

4 VIDEO Preot înregistrat în timp ce face pledoarie pentru legionari și Călin Georgescu la ora de religie, la un liceu de top din România

5 „O rușine pentru Armata SUA” / Un fost militar american de elită, care l-a intervievat pe Georgescu, acuzat că „propagă minciuni în spațiul public”