Răsturnare de situație în Turul României: Răileanu urcă pe 2, Vas preia conducerea

Lupta pentru laurii Turului României a atins punctul culminant sâmbătă, pe traseul montan de 165,2 kilometri dintre Brașov și Ploiești. Desfășurată în condiții meteo dificile, cu ploaie și carosabil alunecos, runda a patra a inclus și cea mai abruptă cățărare a întregii ediții, la Cheia, oferind un final electrizant înaintea circuitului decisiv programat duminică, 13 septembrie, de la ora 12:00, pe o distanță de 100 de kilometri în inima Capitalei.

Barnabas Vas a câștigat a doua etapă în această ediție a Turului României la ciclism

Barnabas Vas a câștigat a doua etapă în această ediție a Turului României la ciclism Foto: Federația Română de Ciclism

Startul etapei a fost deosebit de alert, plutonul rulând în prima oră cu medii impresionante. Primele tentative consistente de evadare i-au avut ca protagoniști pe Matthew Walls (APS Pro Cycling by Team Cadence Cyclery) și Nicolas Milesi (reprezentativa Italiei). După aproape 30 de kilometri parcurși cu viteze apropiate de 50 km/h, din spate au făcut joncțiunea alți trei cicliști: Cătălin Buță (MENtoRISE Teem CCN), Maximilian Schmidbauer (Schwingshandl Intralogistics) și Victor-Alexandru Aron (Dinamo - Mit Clima - Bikexpert).

Caravana a străbătut străzile Brașovului în prima parte a etapei cu numărul 4

Caravana a străbătut străzile Brașovului în prima parte a etapei cu numărul 4 Foto: Federația Română de Ciclism

Grupul celor cinci a fost însă anihilat pe pantele cățărării de categoria A, după ce rutierii echipei naționale a Italiei și cei de la APS Pro Cycling by Team Cadence Cyclery au forțat ritmul, punând presiune pe formația Team United Shipping, care apăra tricoul galben. Nici atacul ulterior purtat de Kevin Andres Estupiñán (UC Monaco), vizând punctele din clasamentul cățărătorilor, nu a primit spațiu de manevră.

Coborârile tehnice și ploaia torențială au dictat soarta etapei în a doua jumătate a traseului. Cristian Răileanu, actualul campion național la șosea, a riscat pe coborârea de după Măneciu, la aproximativ 60 de kilometri de destinație. Maghiarul Barnabás Vas (Team United Shipping), în vârstă de 20 de ani, a fost singurul capabil să țină pasul cu el. Cei doi au colaborat eficient, desprinzându-se de plutonul favoriților și clădind un ecart de până la un minut și 30 de secunde.

Participanții la Mică Buclă au traversat Carpații în drum spre Ploiești

Participanții la Mică Buclă au traversat Carpații în drum spre Ploiești Foto: Federația Română de Ciclism

Contextul tactic a complicat înțelegerea din frunte: coechipierul lui Vas, András Pakot, se afla în grupul din spate purtând tricoul galben, motiv pentru care rutierul maghiar s-a menajat, lăsându-l pe Răileanu să ducă cea mai mare parte a trenei. Răileanu, sportiv originar din Bălți care concurează sub culorile României din 2022, a plătit tribut efortului monumental în ultimii doi kilometri. Vas a declanșat atunci un sprint solitar irezistibil, trecând linia de sosire cu o diferență de 16 secunde.

Victoria din Prahova reprezintă al doilea succes de etapă pentru tânărul maghiar în această ediție și l-a propulsat direct pe prima poziție a clasamentului general, cu un timp total de 15 ore, 2 minute și 32 de secunde.

Sosirea etapei a 4-a:

1. Barnabás Vas (Team United Shipping) – 3h 32:42
2. Cristian Răileanu (România) – la 16 secunde
3. Enea Sambinello (Italia) – la 38 secunde

„Cu coechipierul meu în tricoul galben, nu aveam deloc intenția să atac astăzi. Raileanu a atacat pe coborâre, iar eu pur și simplu l-am urmat. A fost destul de supărat că nu am contribuit prea mult la efort, dar îl aveam în spate pe coechipierul meu Pakot, care purta tricoul galben, iar planul era să îl ajutăm astăzi. Știam și că Raileanu era în fața mea în clasamentul general, așa că trebuia să mă desprind de el la un moment dat. Aveam însă încredere în propriile forțe și mă bucur că, în cele din urmă, am reușit.” Barnabás Vas

La rândul său, Cristian Răileanu a explicat calculele din timpul fugii comune: „Nu aveam altă variantă decât să continui să trag, pentru că trebuia să țin grupul de urmăritori în spate. Speram să pot rezista alături de Vas până la final și să preiau tricoul galben, dar, din păcate, nu a fost să fie.”

Distribuția tricourilor distinctive înaintea ultimei etape:

Tricoul galben (liderul la general): Barnabás Vas (Team United Shipping)
Tricoul alb cu buline roșii (clasamentul pe puncte): Enea Sambinello (Naționala Italiei), purtat pentru Vas
Tricoul verde (clasamentul cățărătorilor): Kevin Andres Estupiñán (UC Monaco), purtat pentru Vas
Tricoul roșu (clasamentul sprinterilor): Andrea Bruno (Naționala Italiei) / András Pakot (Team United Shipping), purtat pentru Vas
Tricoul albastru (cel mai bun român): Cristian Răileanu (Naționala României)

Ediția a 58-a a Turului României a adunat la start peste 130 de concurenți reuniți în 21 de formații reprezentând 14 state: Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Italia, Republica Moldova, Monaco, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ungaria.

Desfășurătorul complet al Turului României 2026:

8 septembrie: Prezentarea oficială a echipelor la Chișinău
9 septembrie (Etapa 1): Chișinău - Ungheni (162 km)
10 septembrie (Etapa a 2-a): Iași - Piatra Neamț (147,2 km)
11 septembrie (Etapa a 3-a): Piatra Neamț - Băile Balvanyos (198,4 km)
12 septembrie (Etapa a 4-a): Brașov - Ploiești (165,2 km)
13 septembrie (Etapa a 5-a): Circuit București (100 km)

Explorează subiectele:

Turul României Cristian Răileanu ciclism


Citește și:

populare
astăzi

1 Călin Georgescu a vrut să meargă la producători locali în Oradea, dar a nimerit la talcioc

2 Răcire bruscă și furtuni violente în weekend: unde cad cele mai multe ploi

3 Dinamo revine spectaculos la Miercurea Ciuc, dar îl pierde pe Musi

4 Dinamo lasă Rapidul în afara semifinalelor după un derby decis la un punct

5 Cronologia orelor dinaintea tragediei / Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație