Războinicii care au dat foc lumii civilizate și misterele lor. Cine au fost pirații și jefuitorii cu platoșe de bronz care au schimbat definitiv istoria

Printre cele mai semnificative evenimente din istoria omenirii se numără apariția „Popoarelor Mării” în secolul al XII-lea î.Hr. Erau triburi extrem de războinice, cu origine misterioasă care au schimbat istoria umanității. Au fost pirați, colonizatori, mercenari și un mare mister al istoriei.

În secolul al XII-lea î.Hr., marile civilizații ale Epocii Bronzului și, în general, primele mari imperii cunoscute ale istoriei se prăbușeau rând pe rând. „Semiluna Fertilă”, o regiune istorică în formă de arc din Orientul Apropiat, considerată „leagănul civilizației”, unde a apărut agricultura și s-au dezvoltat primele mari orașe, acolo unde a apărut scrierea, dar și cele mai importante inovații tehnologice ale vremii, devenise un loc al distrugerii și al sângelui. Regatele și orașele-stat ale Mesopotamiei (Irakul de astăzi), Levantul (Siria, Liban, Israel, Palestina, Iordania) și Egiptul Antic se confruntau cu probleme interne masive, dar și cu invazii extrem de brutale ale unor războinici misterioși.

Triburi de bărbați înveșmântați în armuri de bronz atacau cu sălbăticie țărmurile Mediteranei. Erau pirați, mercenari, oameni în căutarea prăzii și a bogățiilor. Pur și simplu debarcau din bărcile lor lungi, cu capete de animale fantastice, și devastau țărmurile. Specialiștii le-au spus „popoarele mării”, pentru că veneau și atacau de pe mare, și îi consideră parțial responsabili de prăbușirea marilor civilizații ale Epocii Bronzului, dar și a civilizației palatelor. Atacurile lor au schimbat definitiv istoria omenirii. De la palatele miceniene ale Greciei până la curțile imperiale ale hitiților din Anatolia, nicio mare putere nu a rămas neatinsă de acest val de distrugere care a precedat nașterea lumii clasice.

Un mister al lumii antice, descoperit pe zidurile templelor

Despre aceste popoare ale mării s-a aflat relativ recent. Mai precis, acum 150 de ani. Emmanuel de Rougé, curator la Luvru, în lucrarea sa din 1855, „Notă asupra unor texte hieroglifice”, a introdus pentru prima dată acest termen de popoare ale mării. Narațiunea istorică provine în principal din șapte surse egiptene antice și, deși în aceste inscripții denumirea „al mării” nu apare în legătură cu toate aceste popoare, termenul „Popoarele Mării” este utilizat în mod obișnuit în publicațiile moderne pentru a se referi la cele nouă popoare descrise de faraoni în cronicile egiptene. Totodată, mențiuni despre acești războinici misterioși apar și în textele feniciene de pe țărmurile estice ale Mediteranei, corespunzând Libanului, Siriei și Palestinei de astăzi.

Una dintre cele mai celebre mărturii ale vremii provine din corespondența diplomatică a orașului-stat Ugarit, un centru comercial înfloritor de pe coasta Siriei de astăzi. Regele Ammurapi, aflându-se într-o situație disperată, îi scria regelui Alashiei (Ciprul de astăzi) un avertisment care a devenit simbolul vulnerabilității acelei epoci. Suveranul din Ugarit scria că navele inamice au sosit deja, au incendiat orașele și au făcut prăpăd în țară. El sublinia că propria sa armată și carele de luptă se aflau departe, în țara Hatti, iar flota sa era staționată în Lycia, lăsând regatul fără apărare în fața invadatorilor care operau pe mare. Această scrisoare, găsită într-un cuptor de ars tăblițe unde fusese lăsată în timpul distrugerii finale a orașului, reprezenta ultimul strigăt al unei civilizații care se prăbușea după două milenii sub loviturile unor războinici misterioși, veniți de pe mare.

Dar, revenind la egipteni, de la ei ne vin cele mai multe surse privind „popoarele mării” și atacurile lor devastatoare. Faraonul Ramses al III-lea , considerat ultimul mare monarh al Regatului Nou, a lăsat posterității, pe pereții templului său de la Medinet Habu, o descriere grafică și dramatică a bătăliilor purtate împotriva acestor „străini din mijlocul mării”. Textele hieroglifice vorbesc despre o coaliție formată din grupuri precum Peleset, Tjekker, Shekelesh, Denyen și Weshesh, care înaintau nu doar ca o armată de cucerire, ci ca o întreagă populație în mișcare. Ca o invazie de proporții.

Inscripțiile de la Medinet Habu oferă o perspectivă sumbră asupra colapsului vecinilor Egiptului, menționând că nicio țară nu a putut rezista în fața armelor lor, începând cu Hatti, Kode, Carchemiș și Arzawa, toate fiind nimicite dintr-o singură lovitură. În al doilea an al domniei lui Ramses al II-lea, menționează inscripțiile egiptene, a avut loc un atac al „Sherden-ilor” (unul dintre cele nouă popoare ale mării) asupra Deltei Nilului. Atacul a fost respins de Ramses, care a capturat pe unii dintre pirați. Evenimentul este consemnat pe Stela II din Tanis. O inscripție a lui Ramses al II-lea pe stela din Tanis, care a înregistrat raidul atacatorilor Sherden și capturarea ulterioară a acestora, vorbește despre amenințarea continuă pe care o reprezentau pentru coastele mediteraneene ale Egiptului. „Nesuferiții Sherden, pe care nimeni nu a știut vreodată cum să-i combată, au venit navigând cu îndrăzneală în navele lor de război din mijlocul mării, nimeni nefiind capabil să le reziste”, se arată în inscripții.

„Printre cele mai semnificative evenimente din istoria omenirii se numără apariția Popoarelor Mării în secolul al XII-lea î.Hr. În această eră, cultura palatelor s-a prăbușit, provocând dificultăți economice comparative în întreaga lume miceniană; regatul hitit a dispărut peste noapte, iar o serie de orașe-stat din regiunea Syro-Palestiniană au fost distruse sau depopulate. Imperiul Egiptean (Regatul Nou) a intrat, de asemenea, într-un declin în acest moment. Vidul politic creat de prăbușirea imperiilor a permis statelor mici, precum Israel și Damasc, să emergență și să joace roluri semnificative în comerțul și politica regiunii. Rolul precis pe care aceste grupuri divergente l-au jucat în aceste evenimente a devenit un subiect de dezbatere”, a precizat Mark Anthony Phelps în „Sea People” pentru EBSCO.

O confederație ucigătoare, trupele speciale ale vremurilor trecute

Istoriografia modernă, începând cu pionierii Emmanuel de Rougé și Gaston Maspero în secolul al XIX-lea, a încercat să identifice originile acestor grupuri. Astăzi, consensul academic tinde să vadă în „Popoarele Mării” o populație mixtă, provenind din bazinul egeean, din vestul Anatoliei și din insulele mediteraneene precum Sardinia sau Sicilia. De exemplu, grupul Peleset este identificat aproape unanim cu filistenii din relatările biblice (se pare micenieni la origine), care s-au stabilit ulterior pe coasta Palestinei.

Cine au fost cu adevărat misterioşii filisteni, cei mai neîmpăcaţi duşmani ai evreilor. Ce spun specialiştii

Multe alte populații din cele nouă descrise de inscripțiile egiptene sunt necunoscute până astăzi, de exemplu Weshesh. Altele, precum Lukka sau Peleset, de care am amintit deja, au fost identificate. Majoritatea sunt însă triburi egeene, provenind din zone diverse precum Sicilia, Sardinia, Creta, Italia de Sud, Cipru și vestul Anatoliei (Turcia de astăzi). De obicei acționau împreună, ceea ce arată că aceste populații au stabilit totuși baze comune, de unde lansau aceste atacuri.

„Popoarele Mării nu au fost un grup monolitic, ci o colecție de prădători din diverse locații. În textele supraviețuitoare, aceste grupuri sunt menționate ocazional ca jefuitori sau mercenari. În unele texte egiptene, cercetătorii le-au atribuit următoarele nume geografice sau etnice (nu toate asocierile sunt acceptate de toți savanții moderni): Tjekker și Sherdani (Sardinia), Lukka (Licia, în Anatolia), Shklsh (Shekelesh) și Trsh (Teresh; Tyrsenoi, despre care Herodot afirma că au migrat din Lidia, Anatolia, în Etruria, Italia), Eqwsh (Ekwesh; Ahei) și Sikila (Sicilia), Danuna (fie Cilicia în Anatolia, fie Grecia continentală), Wshsh și Peleshet (Filistenii, despre care Biblia ebraică afirmă că au venit din Creta; unii cercetători susțin o origine anatoliană)”, precizează Mark Anthony Phelps în aceeași lucrare.

Așa cum sunt descriși de basoreliefurile și inscripțiile egiptene, popoarele mării erau formate din războinici brutali, versați, cu experiență în luptă, cu un fizic bine legat și călit. Oameni bronzați de vânturile mării și cu părul vopsit roșcat. Acești războinici ieșeau în evidență prin coifurile lor specifice, care prezentau adesea un design „cu pene” sau coarne, având frecvent un vârf vertical și o bandă circulară la bază. În ceea ce privește protecția corporală, reprezentările îi înfățișează purtând armuri de tip corset sau cu plăci, similare cu cele ale filistenilor, ori, în anumite cazuri, doar tunici simple și bustul gol, asemănătoare unor kilturi. Pentru apărare, aceștia foloseau scuturi rotunde de dimensiuni mari, o trăsătură distinctivă care îi diferenția de alte forțe militare ale vremii.

Egiptul uimește lumea: primul mormânt al unui faraon descoperit după un secol, de la Tutankhamon încoace

Armamentul Popoarelor Mării era avansat, fiind compus din spade lungi, drepte, cu două tăișuri, concepute atât pentru tăiere, cât și pentru împungere. Aceste arme sugerează legături tehnologice cu regiunile egeene sau europene. Se distingeau spada Sherden, aceasta fiind o armă lungă și îngustă, de aproximativ 95 de centimetri. Pe lângă acestea, foloseau spade cu gardă în formă de coarne. Pe lângă spade, arsenalul lor includea sulițe robuste. Un aspect crucial dezbătut de istorici este posibilitatea ca aceste grupuri să fi utilizat primele arme din fier, ceea ce i-a făcut să domine cu adevărat câmpurile de luptă. Această inovație tehnologică le-ar fi oferit un avantaj decisiv asupra adversarilor echipați cu arme din bronz, care erau mai casante sau mai greu de întreținut în campanii lungi.

O observație interesantă făcută de specialiști este faptul că, spre deosebire de egipteni, care se bazau masiv pe arcași, Popoarele Mării nu sunt reprezentate folosind arcuri în bătălii. Tactica lor pare să fi fost concentrată pe confruntarea directă, brutală, bazată pe infanterie grea și mobilitate navală.

O nouă viziune, dar misterul persistă

Noile studii istorice indică faptul că viziunea asupra „popoarelor mării” ar trebui nuanțată. Și asta în condițiile în care s-au găsit anumite explicații privind această invazie pe scară largă. Se presupune că popoarele mării sunt, de fapt, un simptom al unui colaps sistemic mai profund. Seceta prelungită, foametea, cutremurele și prăbușirea rutelor comerciale internaționale ar fi putut transforma populații anterior pașnice în refugiați înarmați, forțați să își caute noi patrii cu prețul distrugerii celor vechi.

Alți specialiști vin să contrazică această viziune, mai ales prin prisma faptului că nu este vorba despre oameni care veneau în val migrator, cu femei și copii, ci bărbați bine înarmați, grupați în contingente rapide și distrugătoare. Oameni bine antrenați și obișnuiți cu războiul. În orice caz, și astăzi, la 150 de ani de la descoperirea acestora, „popoarele mării” rămân un mare mister al omenirii.