Reacţia CSM în legătură cu achitarea a patru judecători de la Instanţa supremă

Reacţia CSM în legătură cu achitarea a patru judecători de la Instanţa supremă

Consiliul Superior al Magistraturii şi-a exprimat joi preocuparea pentru apărarea judecătorilor împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea, ca reacţie la decizia Instanţei supreme prin care au fost achitaţi patru magistraţi acuzaţi de DNA de corupţie.

"Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de rămânerea definitivă a unei hotărâri de achitare a patru judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doi dintre aceştia suspendaţi din activitate timp de aproape patru ani. Reamintind rolul Consiliului de garant al independenţei justiţiei, Secţia pentru judecători îşi exprimă preocuparea pentru apărarea judecătorilor împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea, ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea", se arată într-un comunicat al CSM remis joi AGERPRES.

CSM atrage atenţia că interpretarea şi aplicarea legii la un caz concret, stabilirea situaţiei de fapt, precum şi aprecierea asupra probelor este atributul instanţei de judecată.

"Fără a nega îndrituirea organelor de urmărire penală în aprecierea oportunităţii de identificare a faptelor prevăzute şi pedepsite de legea penală, cercetare şi tragere la răspundere a autorilor, Secţia pentru judecători atrage atenţia asupra faptului că interpretarea şi aplicarea legii la un caz concret, stabilirea situaţiei de fapt, aprecierea asupra probelor, susţinerilor şi cererilor formulate constituie atributul activităţii de judecată, regula fiind că modalitatea în care judecătorul interpretează şi aplică legea într-o cauză nu este susceptibilă de cenzurare decât în cadrul căilor de atac", mai spune CSM.

Judecătoarele Gabriela Bîrsan şi Iuliana Puşoiu au fost achitate definitiv , joi, de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar în care erau acuzate de DNA de mai multe infracţiuni, printre care şi luare de mită.

În acelaşi dosar au fost achitaţi Anton Pandrea (fost judecător la Înalta Curte şi fost membru al CSM), Corina Corbu (judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi), avocaţii Radu şi Claudia Silinescu Gherbovan, omul de afaceri Gabriel Chiriac şi Florian Ionescu, şoferul Gabrielei Bîrsan.

DNA susţinea că judecătorii implicaţi în acest caz s-au folosit de prerogativele lor în scopul rezolvării unor probleme personale, precum petreceri gratuite pentru aniversările proprii la restaurante exclusiviste din Paris, Bucureşti, vacanţe şi călătorii cu avionul gratuite, anulare de bilete de avion şi obţinerea altor bilete conform dorinţelor, cazare în apartament dintr-un cartier exclusivist al Parisului, obiecte vestimentare de lux. În schimbul acestor avantaje, judecătorii ar fi asigurat asistenţă juridică pentru cinci firme, din care două aparţineau omului de afaceri Gabriel Chiriac, şi au facilitat tergiversarea sau strămutarea unor dosare aflate pe rolul Instanţei supreme. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu