Reactorul 1 de la Cernavodă a cedat din nou, la trei zile după repornire

Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost deconectată de la SEN Nuclearelectrica Foto: Nuclearelectrica
O nouă defecțiune tehnică a scos din funcțiune Reactorul 1 de la Cernavodă în seara zilei de luni, 9 noiembrie 2026. Anunțul oficial a fost făcut de Societatea Națională Nuclearelectrica printr-un comunicat transmis Bursei de Valori București (BVB), în care se precizează că: „SN Nuclearelectrica SA anunta ca Unitatea 1 CNE Cernavoda a fost deconectata de la Sistemul Energetic National in seara zilei de 9 noiembrie 2026”.
Conform raportului înaintat pieței de capital, oprirea a fost generată de o problemă apărută în zona convențională a centralei, fără a pune în pericol siguranța instalației nucleare. „Cauza deconectării Unității 1 CNE Cernavodă este o defecțiune în partea clasică a reactorului Unității 1, fără niciun impact asupra securității nucleare, fiind realizată în strictă conformitate cu procedurile de operare”, au explicat reprezentanții companiei.
Schimbări la vârful CNE Cernavodă în urma avariei
Defecțiunea survenită la doar câteva zile după repornirea reactorului a determinat conducerea Nuclearelectrica să ia măsuri radicale împotriva celor responsabili de mentenanța și funcționarea echipamentelor. Astfel, directorul tehnic al centralei își va pierde funcția începând cu luna decembrie.
„Vor fi luate măsuri la nivelul managementului tehnic al centralei, care are în responsabilitate asigurarea disponibilității echipamentelor necesare operării Unității 1 CNE Cernavodă. Astfel, începând cu data de 01.12.2026, Directorul Tehnic al CNE Cernavodă va fi înlocuit. Cauza de profunzime va face subiectul unui raport ulterior”, se menționează în comunicatul Nuclearelectrica.
Compania, care este listată la Bursa de Valori București, a dat asigurări că va respecta toate obligațiile legale de transparență și va informa publicul și investitorii despre orice evoluție relevantă, urmând ca motivele exacte care au provocat avaria să fie detaliate într-o analiză viitoare.
Reacția Ministerului Energiei și stadiul reparațiilor
În prezent, intervențiile pentru remedierea defecțiunii se desfășoară conform protocoalelor standard ale centralei, „fără impact asupra securității nucleare, personalului și mediului înconjurător”. Reprezentanții operatorului au subliniat că „specialiștii CNE Cernavodă lucrează în mod continuu la remedierea situației și repornirea Unității 1 cu prioritate”. În paralel, echipele tehnice derulează operațiuni similare pentru pornirea și reconectarea cât mai rapidă la Sistemul Energetic Național (SEN) a ambelor unități, 1 și 2.
Situația a intrat și în atenția guvernului, Ministerul Energiei anunțând luni seară că supraveghează îndeaproape operațiunile de la Cernavodă.
„Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, se află în contact direct și permanent cu conducerea Societății Naționale Nuclearelectrica S.A., pentru urmărirea evoluției situației și a măsurilor tehnice necesare. Deconectarea Unității 1 de la Sistemul Energetic Național a fost cauzată de o defecțiune la partea clasică, nenucleară, a unității. Evenimentul nu are impact asupra securității nucleare, a personalului centralei sau a mediului înconjurător. Echipele tehnice ale CNE Cernavodă lucrează în prezent la remedierea defecțiunii și desfășoară, în paralel, lucrările necesare pornirii Unităților 1 și 2. Procedurile de repunere în funcțiune și reconectare la Sistemul Energetic Național vor continua în perioada imediat următoare, cu respectarea strictă a procedurilor de operare și a cerințelor de securitate nucleară. Ministerul Energiei menține legătura permanentă cu operatorul centralei și urmărește evoluția lucrărilor până la restabilirea funcționării unităților”. — Ministerul Energiei
O repornire de scurtă durată după trei luni de pauză
Noua oprire vine într-un moment delicat, având în vedere că Reactorul 1 tocmai fusese repus în funcțiune vineri, 6 noiembrie 2026, după ce a stat oprit mai bine de trei luni din cauza debitului scăzut al Dunării.
Procesul de repornire părea să fi decurs fără probleme. Duminică, 8 noiembrie, reprezentanții Nuclearelectrica anunțau că Unitatea 1 „a atins la ora 10.07, puterea nominală, după finalizarea procesului de pornire. Unitatea a fost sincronizată la Sistemul Energetic Național vineri, 6 noiembrie 2026”.
Cu doar o zi înainte de noua avarie, compania sublinia importanța strategică a acestui reactor, care a fost inaugurat în decembrie 1996, marcând debutul energiei nucleare în România, și care acoperă circa 10% din consumul național de electricitate.
„Unitatea 1 a CNE Cernavodă asigură aproximativ 10% din necesarul de energie la nivel național. Aceasta marchează începutul energiei nucleare în România, în decembrie 1996, și urmează să intre în procesul de Retehnologizare. După finalizarea Retehnologizării, la nivelul anilor 2030, Unitatea 1 va furniza în sistem energie curată, sigură și fiabilă pentru încă 30 de ani” — Nuclearelectrica
Explorează subiectele:
