Regina Elisabeta a II-a va primi cuplul regal spaniol în iunie; vizita lui Trump se amână

Regina Elisabeta a II-a va primi cuplul regal spaniol în iunie; vizita lui Trump se amână

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va primi vizita perechii regale spaniole în luna iunie, a comunicat vineri Palatul Buckingham, anunț ce înseamnă că vizita președintelui american Donald Trump nu va putea avea loc în această vară, transmite AFP.

"Regele Felipe al VI-lea, însoțit de regina Letizia a Spaniei, a acceptat invitația reginei de a efectua o vizită de stat în Regatul Unit între 6 și 8 iunie", a informat Palatul Buckingham într-un comunicat.

Potrivit unui purtător de cuvânt al premierului Theresa May, aceasta înseamnă că vizita de stat a lui Donald Trump "nu va avea loc în această vară". "Există o altă fereastră mai târziu în cursul anului", a adăugat el, fără alte precizări.

Conform presei britanice, vizita lui Trump era prevăzută inițial în luna iunie, dar președintele american ar fi solicitat amânarea ei pentru ca opoziția declanșată de această perspectivă să se atenueze.

Tabloidul Sun, citând o sursă guvernamentală anonimă, scria la începutul lui martie că vizita lui Donald Trump a fost amânată pentru luna octombrie, timpul necesar pentru ca "febra să scadă puțin".

Theresa May i-a adresat o invitație lui Donald Trump în timpul vizitei pe care a întreprins-o la Washington la sfârșitul lui ianuarie, vizând strângerea legăturilor cu SUA în contextul Brexit-ului.

O vizită de stat în Marea Britanie este înconjurată de un fast aparte, ce presupune o plimbare cu trăsura, un discurs în parlamentul de la Westminster, un banchet oficial cu regina și înnoptarea la Palatul Buckingham, reședința regală oficială.

Această perspectivă i-a înfuriat pe numeroși britanici după decretul antiimigrație semnat de președintele american, iar o petiție cerând ca viitoarea deplasare a lui Trump să aibă doar rangul de vizită oficială a strâns peste 1,8 milioane de semnături.

Perspectiva unei întâlniri între Donald Trump și suverana britanică îi agită și pe deputații britanici, președintele Camerei Comunelor declarându-și "opoziția fermă" față de un discurs al lui Trump în parlament.

Potrivit The Sun, vizita ar putea avea loc între 5 și 8 octombrie, în timpul vacanței parlamentare, ceea ce ar elimina problema unui discurs în legislativul britanic.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…