Remus Pricopie, propunerea PSD și Pro România pentru postul de premier

Remus Pricopie, propunerea PSD și Pro România pentru postul de premier.

Rectorul SNSPA Remus Pricopie este propunerea PSD-Pro România pentru funcția de premier, a anunțat liderul PSD Marcel Ciolacu.

"Am discutat cu Victor Ponta și am decis să mergem cu o singură nominalizare la Cotroceni - rectorul SNSPA Remus Pricopie, fost ministru în Guvernul Ponta", a anunțat Marcel Ciolacu.

Cine este Remus Pricopie: Remus Pricopie a câștigat în decembrie 2019 al treilea mandat de rector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), potrivit Edupedu.ro. Candidat unic la cea mai înaltă funcție de conducere a SNSPA, Pricopie a întrunit 88,16 % din numărul de voturi exprimate în scrutinul de miercuri, 11 decembrie. Pricopie a putut candida la acest al treilea mandat speculând o prevedere din legea educației introdusă chiar în mandatul său de ministru al Educației.

Remus Pricopie (49 de ani) a fost ministru al Educației în guvernul Ponta, în 2012-2014, alături de Mihnea Costoiu care era ministru delegat pentru Învățământ Superior

În mandatul său și al lui Mihnea Costoiu, Guvernul Ponta a adoptat Ordonanță de urgență care a adus 97 de modificări la Legea Educației Naționale: angajarea profesorilor care trebuia să fie realizată pe școală a fost readusă la sistemul de titularizare, alegerea directorilor de școli a fost din nou centralizată, a fost introdusă posibilitatea doctoratului la frecvență redusă, a fost desființat de facto masteratul didactic și a fost introdusă posibilitatea de a fi rector pe viață. 

A fost consilier al Ecaterinei Andronescu în ambele sale mandate de ministru al Educației, a fost secretar de stat pentru învățământul superior în perioada 2007 – 2008 când ministru era liberalul Cristian Adomniței, în 2008 a fost ministru interimar al Educației.

Este rector al SNSPA din 2012. În perioada 2009-2012, a fost președintele Boardului Director al Comisiei Fulbright în România.



populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …