România a câştigat la Washington procesul arbitral cu Alpiq AG Elveţia

România a câştigat la tribunalul arbitral internaţional de la Washington procesul cu Alpiq AG Elveţia, fiind respinse astfel pretenţiile financiare faţă de statul român de circa 450 de milioane de dolari pentru denunţarea contractelor de vânzare-cumpărare de energie a traderilor cu SPEEH Hidroelectrica.

"Hidroelectrica salută hotărârea tribunalului arbitral internaţional de la Washington, ICSID (constituit sub egida Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la investiţii), prin care au fost respinse pretenţiile financiare ale Alpiq AG fa?ă de statul român, reprezentat în proces de Ministerul Energiei. Practic, prin hotărârea pronunţată în data de 9 noiembrie a.c. instanţa a acordat câştig de cauză României, considerând nefondată solicitarea Alpiq AG Elveţia de a primi despăgubiri în valoare de circa 450 de milioane de dolari pentru denunţarea contractelor de vânzare-cumpărare de energie a traderilor cu SPEEH Hidroelectrica", se arată într-un comunicat al Hidroelectrica remis luni AGERPRES.

Alpiq AG a deschis - în anul 2014, după o serie de procese pierdute împotriva Hidroelectrica, procedura de arbitraj internaţional, compania considerând că România a încălcat drepturile sale garantate prin tratatul bilateral de investiţii dintre România şi Elveţia (BIT, 1993) şi tratatul privind Carta Energiei (ECT, 1994).

În motivarea procesului arbitral, Alpiq a invocat - între altele, motive precum exproprierea investiţiei şi încălcarea obligaţiei statului român de a acorda un tratament just şi echitabil. Toate capetele acţiunii arbitrale au fost respinse prin hotărârea din 9 noiembrie.

'Decizia CSID închide încă un capitol sumbru din saga băieţilor deştepţi. A fost o lecţie dură nu doar pentru companie, ci şi pentru economia românească în ansamblu. Faptul că Ministerul Energiei a câştigat această bătălie pentru români şi pentru Hidroelectrica nu poate decât să ne bucure. Ni se certifică faptul că, la capătul unei lupte de uzură, a fost făcută dreptate. Ne dorim ca, pe viitor, nimic să nu mai umbrească potenţialul companiei.
Considerăm încheiate episoadele 'băieţilor deştepţi' sau a investiţiilor făcute fără sens şi justificare economică. Hidroelectrica poate şi merită mai mult', a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului companiei.

Hidroelectrica estimează că va obţine un profit net de peste două miliarde de lei în anul 2018. Compania are prevăzute în planul de afaceri investiţii de peste 5,56 miliarde de lei pentru următorii cinci ani.AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Ce-o fi fost asta? / Imaginile sunt din orașul iranian Quds...

2 Armand Goșu / „Acest parteneriat strategic e un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc”

3 Scandalul concediilor medicale. Replica angajatului acuzat de șeful AEP că era în Dubai: Perioadele au fost succesive, nu s-au suprapus

4 De citit... / Câte secrete ca ăsta o mai avea Rusia în lume?

5 „Nu are control asupra războiului pentru că nu este aici” / Mister în Teheran: Mojtaba Khamenei ar fi în comă, susțin surse iraniene