România a înregistrat în aprilie cea mai puternică scădere a volumului vânzărilor de retail

România a consemnat în aprilie, comparativ cu martie, cea mai puternică scădere a volumului vânzărior de retail din UE, de 3,2%, în timp ce la nivelul celor 28 de state comunitare a fost înregistrat un avans de 0,6%.

Scăderi semnificative, dar mai reduse decât România, au fost raportate de Malta, cu 2,6%, precum şi de Germania şi Portugalia, ambele cu 0,9%, se arată într-un comunicat al Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene.

Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în această perioadă de Letonia, cu 2,5%, Marea Britanie, cu 2,1%, Estonia, Franţa şi Slovenia, toate trei cu 1,4%.

În zona zona euro, formată din 18 state membre UE, comerţul cu amănuntul a crescut în aprilie, faţă de martie, cu 0,4%.

Raportat la aceeaşi lună a anului trecut, volumul vânzărilor de retail a crescut în aprilie cu 3,4% în UE şi cu 2,4% în zona euro.

În România, creşterea s-a situat în acest interval la 4,6%, în timp ce singura ţară care a raportat scădere este Portugalia, cu 0,4%.

Cele mai puternice rate de creştere au fost consemnate în Letonia, cu 10,5%, Estonia, cu 9,3%, Marea Britanie, cu 8,4%, şi Lituania, cu 8%.

 


populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

3 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko