România, unică în Europa în materie de debandadă fotbalistică: Ce ne arată clasamentele din primele două ligi

România, unică în Europa în materie de debandadă fotbalistică: Ce ne arată clasamentele din primele două ligi

Propunere pentru Liga Profesionistă de Fotbal și Federația Română de Fotbal: în viitorul sezon, prezentarea primelor două ligi să aibă și un „dicționar explicativ“, publicat după finalul sezonului regulat. Care să „traducă“ debandada de la noi.

Cupa, competiție organizată de federația lui Burleanu, are o finalistă fără drept de joc în Europa

În orice campionat respectabil din lume, când competiția pornește la drum, știi cu precizie unde duc locurile din clasament. La noi, e o nebuloasă totală la acest capitol, când mai sunt patru etape de jucat! Ce-i drept, ne putem consola cu faptul că știm, totuși, niște lucruri concrete, în acest moment:

*În Superliga, CS Mioveni e deja prima echipă retrogradată matematic. Și dacă ar câștiga toate cele trei partide rămase, ar acumula maxim 20 de puncte. Un total insuficient pentru a prinde măcar locul 8, de baraj.

*În liga a doua, Poli Iași tocmai a devenit prima formație promovată matematic. Grație succesului de marți seară, 2-0 acasă cu Oțelul Galați, trupa pregătită de Leo Grozavu (55 de ani) s-a dus la 13 puncte de Dinamo, care e pe 4 în acest moment. În condițiile în care mai sunt patru etape de jucat în play-off-ul din „B“, deci 12 puncte puse în joc în total, Poli Iași nu poate termina mai jos de locul 3. Și cum pe podium se află CSA Steaua, fără drept de promovare, Poli Iași va fi una din cele două formații care vor promova direct.

Iorgulescu e șeful unei Superligi în care cinci cluburi au rămas fără licență europeană

Iorgulescu e șeful unei Superligi în care cinci cluburi au rămas fără licență europeană

Devalorizăm competițiile cu echipe muribunde

Când trecem peste certitudinile enumerate mai sus, cu CS Mioveni și Poli Iași, dăm de situațiile încurcate pe care le vom întâlni în Superliga, în liga secundă, dar și în Cupa României!

Să le luăm pe rând: în play-out-ul Superligii, primele două clasate ar trebui să joace un baraj, iar învingătoarea să meargă la un alt baraj, cu locul 3 sau 4 din play-off (n.r. – în funcție de câștigătoarea Cupei României), miza fiind participarea în preliminariile Conference League. Doar că, în acest moment, pe locul 2 din play-out se află Petrolul Ploiești. Adică, o formație fără licență europeană. Așadar, dacă prahovenii vor rămâne pe una din primele două poziții, la barajul pentru Conference League va merge prima echipă de după Petrolul care deține licența UEFA. Șansele cele mai mari le are acum FC Voluntari. De subliniat că, în afară de Petrolul, mai sunt patru cluburi fără licență UEFA: Hermannstadt, Chindia, CS Mioveni și Universitatea Cluj.

O altă anomalie se vede în finala Cupei României, programată pentru data de 24 mai, la Sibiu. Aici, se vor înfrunta Sepsi și „U“ Cluj. Doar că ultima formație e pe lista celor fără licență europeană. Așa că, dacă va câștiga competiția KO, va privi preliminariile Conference League din fața televizorului. Nici Sepsi, în calitate de învinsă, n-ar merge în Europa. În schimb, locul 3 din play-off-ul Superligii va juca în preliminariile Conference League. Iar locul 4 din play-off va disputa barajul pentru Conference League, cu învingătoarea barajului din play-out.

Haosul continuă când coborâm la nivelul play-off-ului din „B“. Aici, pe locul 2, care ar trebui să ducă direct în Superliga, o găsim pe CSA Steaua. Fără drept de promovare din cauza situației sale juridice. Și cum a „murit“, cel puțin deocamdată, și propunerea lui Vasile Dîncu de modificarea Legii Sportului, „militarii“ joacă degeaba în play-off, urmând să-și prelungească șederea în eșalonul secund, indiferent de poziția ocupată la finalul sezonului. Această situație înseamnă că locul 3 din „B“ va promova direct. Oțelul e favorită să-l păstreze, având șase puncte peste Dinamo, care e pe 4. Cele două formații se vor întâlni în meciul direct, peste două etape, la Galați, pe data de 11 mai.

În ceea ce privește formația din Ștefan cel Mare, și dacă ar rata promovarea directă, ea va merge, foarte probabil, la baraj. Pentru că Unirea Deja, „lanterna roșie“ din play-off-ul ligii secunde, are șanse mici de a obține licența pentru Superliga din cauza unor probleme legate de infrastructura. Rezumând acest haos din „B“, ajungem la concluzia că două din cele șase echipe din play-off au ajuns aici, practic, degeaba, CSA Steaua și Unirea Deja neavând nicio treabă cu promovarea.

Așadar, cu atât de multe echipe muribunde, cu problemele organizatorice, România își devalorizează competițiile interne, având o situație aproape unică în Europa.

Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul Galați

Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul Galați

Dorinel Munteanu ridică o problemă delicată

Când ai echipe fără obiectiv într-o competiție, ele nici nu vor mai trata meciurile cu maxima seriozitate. În liga secundă, în această categorie tocmai a intrat și Poli Iași, promovată matematic. Deci, în ultimele patru etape, formația din Copou, CSA Steaua și Unirea Deja (dacă nu va primi licența pentru Superliga) riscă să facă figurație! De aici și declarația dată de Dorinel Munteanu (54 de ani), după eșecul de marți seară, de la Iași, scor 0-2. „Să fiţi atenţi cum va juca Iaşiul de acum încolo. Patronul echipei, sau ce e domnul Cornel Şfaiţer, a declarat că vrea să intre braţ la braţ cu Dinamo în Liga I. Să vedem cum va juca Poli Iaşi celelalte meciuri rămase... Vreau ca domnul Şfaiţer să spună cum va juca. În rest, îi felicit pe ieșeni, bravo lor că au promovat“, a spus „Munti“. Acesta a primit asigurări din partea lui Leo Grozavu, antrenorul formației din Copou, că echipa sa va trata cu seriozitate partidele rămase. „Mai sunt patru etape. Ne dorim să terminăm cu capul sus campionatul. La fiecare meci, trebuie să jucăm la victorie. Vom vedea ce reuşim. Suntem singura echipă neînvinsă în play-off. Sper să facem jocuri bune în continuare“, a spus Grozavu. Poli Iași poate „arbitra“ duelul de la distanță pentru promovare directă, care se dă între Oțelul și Dinamo. După ce au învins trupa gălățeană, ieșenii vor juca, acasă, în ultima etapă, cu Dinamo.

Superliga, play-out, etapa a 6-a din 9

Clasament

1. FC U Craiova 31p

2. Petrolul 31p

3. Voluntari 27p

4. Hermannstadt 27p

5. Botoşani 27p

6. „U“ Cluj 26p

7. Chindia 22p

8. UTA 21p*

9. FC Argeş 20p*

10. Mioveni 11p

*Cu rotunjirea punctelor în sus.

**Locurile 9 și 10 retrogradează direct, în timp ce locurile 7 și 8 vor juca un baraj de menținere / promovare cu locurile 3 și 4 din „B“.

Liga a II-a, play-off, etapa a 6-a din 10

Clasament

1. Poli Iași 52 de puncte

2. CSA Steaua 48p

3. Oțelul Galați 45p

4. Dinamo 39p

5. Buzău 38p

6. Unirea Dej 35p

*Primele două clasate vor promova direct. Locurile 3 și 4 vor juca baraje de promovare / menținere cu ocupantele locurilor 7 si 8 din play-out-ul Superligii.

**CSA Steaua e fără drept de promovare din cauza situației sale juridice. Dacă va rămâne pe loc de promovare directă / baraj, prima echipă aflată după ea va beneficia de această șansă.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”