Românii vor în vacanţă pe litoralul românesc, cu condiţia ca hotelurile să asigure dezinfectanţi, iar personalul să poarte măşti (sondaj)

Românii vor în vacanţă pe litoralul românesc, cu condiţia ca hotelurile să asigure dezinfectanţi, iar personalul să poarte măşti (sondaj)

Peste 78% dintre români vor să revină pe litoralul românesc în această vară, în pofida contextului actual, generat de pandemia de coronavirus, potrivit unui sondaj online realizat în perioada 10 - 19 mai 2020 de agenţia online Litoralul Românesc.ro , pe un eşantion de 1.181 de persoane.

"Cel mai important criteriu în funcţie de care turiştii îşi vor alege sejurul pe litoral îl reprezintă măsurile speciale luate de hotelieri, iar dintre acestea, cei mai mulţi au indicat că le-ar conferi siguranţă amplasarea unor dispensere cu dezinfectant, purtarea măştilor de către personal şi dezinfectarea spaţiilor de joacă pentru copii", potrivit sondajului.

Astfel, mai mult de 78% dintre românii care au participat la sondaj susţin că vor să revină în acest sezon pe litoralul românesc, 20% încă nu s-au hotărât dacă îşi vor face sau nu vacanţa în staţiunile autohtone de la Marea Neagră şi mai puţin de 2% neagă posibilitatea unei vacanţe în această destinaţie.

"În ciuda contextului actual, all inclusive-ul e în continuare preferat de turiştii de litoral (60,8%). Peste 29% dintre aceştia nu au luat încă o decizie şi doar 10% vor altceva. Cel mai important criteriu în funcţie de care ar alege un sejur în această vară pe litoralul românesc este reprezentat, pentru aproape 40% dintre participanţii la studiu, de măsurile speciale luate de hotelieri. Pentru 26,2% contează, în primul rând, scăderea numărului de infectări cu Covid-19, pentru 23% primează tarifele speciale şi doar pentru 12,5% cele mai importante sunt măsurile luate de autorităţi.", susţin autorii sondajului.

În opinia turiştilor, cele mai eficiente măsuri care ar trebui luate de hotelieri sunt amplasarea unor dispensere cu dezinfectant (88,2% dintre respondenţi), purtarea măştilor de către personal (70,4%), dezinfectarea spaţiilor de joacă pentru copii (62,3%) şi panou de plexiglas la recepţie.

Pe de altă parte, unii turişti mai vor lenjerie de pat de unică folosinţă, renunţarea la saltelele de pe plajă, dezinfectarea camerelor după fiecare turist, verificarea temperaturii zilnic a angajaţilor şi a turiştilor, mese de maximum patru persoane, servirea mesei în cameră, distanţă între şezlonguri şi între mese.

"Deşi vor măşti pentru personalul hotelier, dacă obligativitatea purtării măştii de către turişti în spaţii publice închise va rămâne valabilă şi în lunile de vară, numărul celor care vor să meargă la mare scade de la 78% la 64%, iar procentul indecişilor creşte la 30%. În aceste condiţii, 5,6% dintre respondenţi nu vor să mai vină pe litoral.", mai susţin autorii sondajului.

Întrebaţi care este principalul motiv pentru care anul acesta vor alege un sejur pe litoralul autohton în detrimentul unei destinaţii de plajă din străinătate, 48% dintre participanţii la sondaj au declarat că preferă vacanţele în România în general, iar 17% aleg staţiunile româneşti de la Marea Neagră pentru că aici se simt mai siguri. Pentru 15,3% contează faptul că pot ajunge la mare cu propria maşină şi pentru 10,3% că e aproape de casă, iar 7,5% se simt mai protejaţi pentru că nu sunt nevoiţi să treacă frontiera.

La studiu au participat persoane din toate judeţele ţării. Mai mult de două treimi (69%) dintre aceştia sunt în categoria de vârstă 25-44 ani, iar 40% au studii universitare. Peste 67% dintre respondenţi au declarat că au fost ultima dată în vacanţă pe litoralul românesc anul trecut, iar 19% în urmă cu doi ani. Aproape 85% au petrecut sejurul cu familia, 12,8% cu prietenii şi restul singuri.

Din totalul respondenţilor, 77% au precizat că merg în vacanţă pe litoralul românesc o dată pe an, 11,4% de două ori pe an şi 5,8% de mai multe ori pe an. Aproape 35% au şi-au făcut vacanţa în Mamaia anul trecut, 21,4% în Eforie Nord, iar restul în celelalte staţiuni.

Totodată, aproape jumătate dintre participanţii la studiu au declarat că preferă vacanţele all inclusive pe litoralul românesc, iar cei mai mulţi aleg structurile de trei stele (58,6%), în vreme ce aproximativ 24% pe cele de patru stele. Doar 3,1% aleg unităţile de cazare de cinci stele, iar 13,8% pe cele de două stele.

Litoralulromanesc.ro , deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanţe în staţiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări. Litoralulromanesc.ro a înregistrat anul trecut un volum de vânzări de 30 milioane de euro (la Ministerul Finanţelor este raportat doar comisionul - 18.8 milioane lei, aşa cum se întâmplă în cazul multor agenţii de turism), iar prin intermediul agenţiei au ajuns anul trecut în staţiunile româneşti de la Marea Neagră peste 200.000 de turişti. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria