RTV insinuează că „cineva” din Voluntari a încercat să-l omoare pe fostul senator PSD Daniel Savu, fost ofițer SRI

RTV insinuează că „cineva” din Voluntari a încercat să-l omoare pe fostul senator PSD Daniel Savu, fost ofițer SRI

Războiul dintre doi PSD-iști care au fost colegi în Senatul României, Gabriela Firea (2012–2016, 2020–prezent) și Daniel Savu (2007–2016), în care e implicat și fugarul Sebastian Ghiță, fost deputat PSD (2012-2016), a ajuns la scenarii de tip mafiot. Nu e clar dacă „tentativa de asasinat” de joi noaptea, invocată de Savu, este reală sau o făcătură a sa împreună cu prietenul Ghiță, folosind televiziunea afaceristului fugar, scrie ziaristii.com .

Personajele telenovelei cu iz mafiot:

  • Daniel Savu (62 de ani) – fost ofițer de Securitate și, ulterior, al SRI; fost senator timp de două mandate și ceva: 2007-2008 (i-a urmat răposatului Antonie Iorgovan), 2008-2012 și 2012-2016; prieten la cataramă cu fostul deputat Sebastian Ghiță, ambii fiind parlamentari de Prahova (mandat comun: 2012-2016);
  • Gabriela Firea (51 de ani) – senatoare PSD, aflată la al doilea mandat (2012-2016, 2020-prezent); fost ministru al Familiei (2021-2023), minister înființat special pentru ea; fost primar al Capitalei (2016-2020); fost jurnalist la trustul lui Dan Voiculescu (până în 2012); fost purtător de cuvânt al Guvernului Isărescu (1999-2000); „patroana din umbră” a rețelei care opera „azilele groazei” din Voluntari; linșată mediatc de România TV din ziua în care n-a mai fost ministru (până atunci, era apărată cu îndârjire de aceeași televiziune finanțată generos de PSD);
  • Florentin Pandele (62 de ani) – primar al orașului Voluntari de 23 de ani (2000-prezent), aflat la al șaselea mandat consecutiv; soțul Gabrielei Firea, în apărarea căreia se răfuiește cu România TV și cu invitatul acestei televiziuni, Daniel Savu;
  • Sebastian Ghiță (44 de ani) – patronul televiziunii România TV; fost deputat în perioada 2012-2016; refugiat la Belgrad, de frica DNA, din decembrie 2016.

Duminică, pe ecranul România TV scria cu litere mari: „Ordinul uciderii lui Daniel Savu: filat și atacat pe autostradă”. Televiziunea lui Sebastian Ghiță nu are dubii în privința veridicității poveștii îndrugate de Daniel Savu.

Site-ul lui Bogdan Chirieac, simpatizant PSD și invitat permanent la România TV, titrează și el în aceeași notă gravă: „Daniel Savu, atacat pe autostradă. «Tentativă de omor. 100% ştiu cine a comandat» / Chirieac a intervenit: «Chestiune foarte gravă»”.

RTV: „Ordinul uciderii lui Daniel Savu: filat și atacat pe autostradă”. Savu: „Tentativă de omor. 100% ştiu cine a comandat”. Chirieac: „Cei care au încercat să-l omoare pe senatorul Savu n-au acţionat de capul lor”

Daniel Savu spune că joi noaptea, după ora 23.00, a avut loc o tentativă de omor asupra sa, după ce a plecat de la emisiunea lui Victor Ciutacu de la România TV. Fostul ofițer de Securitate face trimitere, voalat, la cuplul Florentin Pandele – Gabriela Firea, căpeteniile „clanului din Voluntari”.

Incidentul pe care Daniel Savu îl consideră tentativă de asasinat a avut loc pe autostrada București – Ploiești. După emisiune, fostul senator a urcat la volanul propriei mașini și a pornit spre Ploiești, unde locuiește. Două mașini l-ar fi șicanat și r fi încercat să-l bage sub o autocisternă.

Scenariul e de film cu mafioți, dar poate fi și o făcătură securistă a lui Savu, cu complicitatea televiziunii lui Ghiță.

Important: deși „tentativa de asasinat” ar fi avut loc joi noaptea, Daniel Savu n-a suflat un cuvânt până sâmbătă seara, timp de aproape 48 de ore! Parcă a așteptat prime time-ul din weekend,

Ce a spus Daniel Savu la RTV

„Ca să înţeleagă lumea cum s-a ajuns la această plângere penală pe care am formulat-o eu. După emisiune, nu-mi venea să cred tot ce s-a întâmplat. Am ajuns acasă până la urmă.

Timp de vreo două zile m-am sfătuit cu mulţi prieteni de-ai mei, procurori militari, avocaţi de drept penal. Toţi celor cărora le-am spus, separat, mi-au spus imediat că e tentativă de omor,puteam să nu mai fiu, bine că am scăpat, şi că să fac plângere pentru tentativă de omor.

Nu este o invenţie a mea! Aştept acum ca primul procuror să preia plângerea mea, pentru că nu suntem în patria-mamă a lui Escobar, să se dea ordin să fiu omorât pentru ce am spus la televizor. Că eu nu am afaceri.

Să vă povestesc cum a fost exact, ca să înţeleagă toată lumea. Sunt şi într-o situaţie delicată. Am patru copii acasă, nu le-am spus nimic până azi. Cum să le spui copiilor „băi, tată, a vrut unul să mă omoare!”? Poţi să înţelegi aşa ceva? Nu ai cum! Fiind atât de gravă situaţia, însă, trebuie să afle România de asta, nu suntem într-un stat mafiot.

Deci, a fost aşa. Am avut atunci emisiune cu Victor Ciutacu, am avut o poziţie destul de dură la adresa Gabrielei Firea, exprimând dezamăgirea faţă de toată prestaţia ei. Eu pe Pandele nu prea îl bag în seamă, nu reprezintă un interlocutor pentru mine, nu are ce să-mi spună. Dar am vorbit despre mafia din Voluntari. Spre final, în timpul emisiunii, mi s-a atras atenţia că se primesc mesaje în avalanşă de la Pandele. Nu am băgat în seamă. S-a făcut 11 noaptea, am ieşit în parcare, am mai stat de vorbă cu Victor Ciutacu.

Eu aveam maşina parcată în faţa sediului, şi m-am dus pe traseul pe care mă duc mereu spre casă. Ies pe Fabrica de Glucoză (strada – n. red.), intru pe A3 (autostrada A3 – n. red.), Bucureşti – Ploieşti. E simplu drumul, dar de azi încolo nu mă mai duc pe acolo. Pentru mine, Voluntariul devine un loc periculos. Eu sunt un om curajos, dar curajul trebuie să aibă o limită a înţelepciunii. Ce faci, te duci singur în gura lupului?

Când am plecat de aici, pe la 11 şi ceva noaptea, am luat maşina şi am ieşit pe strada George Constantinescu, care iese apoi în Fabrica de Glucoză. La ieşire, este zona Dona Medical Center, sunt nişte bariere acolo, cred că sunt şi camere de luat vederi. Mi-a atras atenţia faptul că la ora aia era agitaţie acolo, mai multe maşini parcate, unii vorbeau la telefon. De obicei nu e nimeni la ora aia. Ce să caute în zona asta de corporatişti maşini parcate pe acolo?! Eu nu mă gândeam, totuşi, că voi fi victima unei tentative de omor. Nici prin cap nu mi-a trecut că s-ar putea întâmpla aşa ceva în România.

Nici nu am prea fost atent la ce se întâmplă în spatele meu. Nu am obsesii din astea, că mă urmăreşte cineva. Dar când am intrat pe autostradă, am remarcat, fiind maşini puţine, că m-a depăşit un Break Passat cu toate geamurile fumurii. Eu mergeam pe banda 1, nu mă grăbeam. Am mai mers ce am mai mers, şi mi-a apărut în faţă o autocisternă foarte lungă. M-am înscris în depăşire. Pe porţiunea asta spre Ploieşti se lucrează şi nu mai ai a treia bandă, nu mai ai bandă de avarie.

Şi mergeam pe două benzi, pe o oarecare parte sinuoasă a autostrăzii. Şi m-am băgat să depăşesc autocisterna. De aici începe povestea cea mai tare. Paralel cu autocisterna mergea acel break care mă depăşise şi care trebuia să fie mult în faţă, la ce viteză avea când m-a depăşit. Nu am băgat de seamă nici acum.

Încet-încet, îl ajungeam pe ăsta din urmă. Am văzut că nu accelerează; ba mai mult, când m-am apropiat de el, a frânat brusc şi a pus luminile de avarie, la intimidare. Dacă mă speriam, mă băgam sub autocisternă. Sau dacă frânam brusc, loveam parapetul. Astăzi am fi discutat despre un accident pe autostradă, că «nu a fost atent Savu la volan».

În timpul ăsta, a mai apărut o maşină din spate şi m-au încadrat. Nu mai aveam cum să mă duc nici în faţă, nici în spate. E periculos pentru un conducător auto situaţia asta. Nu puteam nici stânga, nici dreapta. Începusem să-mi dau seama că e ceva în neregulă, dar încă credeam că cel din faţa mea are problemă la motor.

Şoferul de pe autocisternă, om cu experienţă, care nu cred că era implicat în porcăria asta, că doar nu suntem în filmele americane, şi-a dat seama că se întâmplă ceva. Şi a frânat, a redus viteza treptat. Cel din faţa mea nu s-a aşteptat, şi s-a format un decalaj între cel din faţa mea şi capul-tractor. Cred că aveam undeva la 80 km/h atunci. Şi am profitat de moment, m-am băgat în faţa autocisternei. Ăsta din faţa mea nu s-a prins. Când am ajuns în dreptul lui, m-am uitat spre el. Un cetăţean foarte brunet, foarte brunet, ca Godei, aşa, cu o şapcă neagră pe cap. Dacă-i pui lui Godei o șapcă pe cap, ăla e!

Mi-a evitat privirea. Am accelerat, am trecut de el. Şi ce să vezi, ăsta s-a ţinut după mine. După ce a mers în faţa mea ca şi cum avea avarie, a acclerat după mine. Mă pregăteam să sun la 112. Mergea în spatele meu, la 3-4 metri, la 130 km/h, cu faza lungă aprinsă. Până am ajuns la ieşirea spre Moara Vlăsiei, de fapt spre Voluntari.

Atunci mi-am dat seama că am fost vizat de unii din Voluntari, care au fost puşi să facă treaba asta. Mi-am continuat drumul la Ploieşti, am discutat cu procurori, cu avocaţi.

Vreau să spun un lucru. De 20 de ani vorbesc la TV, am fost senator 10 ani. Am vorbit rău de Traian Băsescu, de Iohannis, de Coldea, de Kovesi, cu «Portocală»–Negulescu am avut meciuri groaznice. Nimeni nu şi-a propus să mă omoare până acum.

Eu am certitudine 100% cine a comandat, dar aştept procurorii să îşi spună părerea”

Ce a spus Bogdan Chirieac la RTV

„Ceea ce i s-a întâmplat senatorului Daniel Savu este o chestie foarte gravă, care trebuia deja lămurită de autorităţile statului. Sunt atât de multe camere de luat vederi pe autostradă, în oraş. În mod ciudat, niciuna nu a putut prelua imagini? Atunci te întrebi ce se întâmplă cu Primăria Voluntari sau cu cine se ocupă de zona respectivă.

Vi se pare normală chestiunea asta? Atitudinea asta. Trebuie aflat cine a făcut fapta asta. Trebuie lămurit cine a comandat această faptă. Că înţeleg că cei care au încercat să-l omoare pe senatorul Savu n-au acţionat de capul lor.

Dacă ajungem la asasinate politice, din cauza unor declarații la televizor, România devine America de Sud… America de Sud acum 40 de ani”


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat